Întâlnire de urgență la Guvern, după ce varianta africană Covid-19 a ajuns și în Europa. Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește, la această oră, cu ministrul Sănătații, Alexandru Rafila, pentru a stabili ce măsuri vor fi luate la noi în țară.
Vorbim de o mutație extrem de periculoasă a virusului, despre care specialiștii spun că se transmite de patru ori mai rapid decât varianta Delta.
Țara noastră nu are zboruri directe cu Africa, însă autoritățile din România iau în calcul posibilitatea de a plasa în carantină persoanele care vin din țări unde au fost confirmate cazuri cu noua tulpină, chiar dacă acestea sunt vaccinate.
Autoritățile așteaptă încă date pentru a vedea dacă această formă nouă – tulpina africană – va provoca forme de boală mai severe sau, dimpotrivă, mai ușoare.
Alexandru Rafila spunea că este posibil să avem, însă, noroc și să genereze forme de boală mai ușoare, dar acest lucru nu este o garanție, formele grave care să pună în dificultate sistemul sanitar nefiind excluse.