Diana Șoșoacă a „descins” în Primăria Crevedia, acolo unde a găsit 2-3 consilieri rătăciți prin birouri și care nu știau nici măcar câți pacienți sunt detașați pentru îngrijiri în căminul cultural al localității. Cât despre primar, acesta pare să nu fie de găsit, informează realitatea.net.
Stancu Georgiana, președinte UAT Crevedia a spus că există 6 case arse în totalitate, din cele 20 care au suferit avarii grave și că au vorbit cu toți cei 6 proprietari.
Diana Șoșoacă, scandal în primăria Crevedia
Șefa din primărie spune că îi identifică pe cei cu probleme și spune că sunt două cazuri oncologice printre victimele deflagrației de la stația GPL.
Stancu Georgiana a mai spus că sunt 20 de paturi la căminul cultural unde autoritățile au detașat 12 răniți, deși senatoarea Șoșoacă a susținut că sunt doar 9 persoane acolo.
„Eu, în două ore, am făcut necesarul pentru case, iar ajutoarele sunt deja pe drum. Vă acuză lumea că nu ați luat deloc legătura cu oamenii afectați de explozie”,
acuză senatoarea Șoșoacă.
Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Doi oameni – soț și soție – au murit.
Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne – pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului.
Diana Şoşoacă a cerut pedepsirea vinovaților
Senatorul de Iași Diana Şoşoacă, preşedintele S.O.S. România, a fost azi noapte prezentă la Crevedia, acolo unde au avut loc mai multe explozii care au făcut numeroase victime.
Ea l-a acuzat pe Raed Arafat că este vinovat pentru explozie pentru că a trimis oamenii în apropierea focului, în loc să trimită roboţi şi să nu rişte viaţa oamenilor acolo unde puteau avea loc și alte explozii.
”Arafat trebuie destituit din această funcție, este inacceptabil ceea ce se întâmplă, a fost nevoie să moară oameni și încă nu s-a terminat, cum am spus într-o declarație politică ce a făcut înconjurul lumii”,
a spus Diana Şoşoacă.
Președintele S.O.S. România a mai transmis că Raed Arafat a demonstrat incompetență în protecția cetățenilor, iar incapacitatea sa de a dezvolta strategii eficiente pentru protejarea cetățenilor în situații de urgență reprezintă o gravă neglijență, în timp ce răspunsul la tragediile recente a fost deficitar și nu a fost adecvat pentru prevenirea pierderilor umane.