Anunțul de ultimă oră care ar putea încheia greva profesorilor. Ce transmit liderii coaliției de guvernare cu privire la creșterea salariilor. Guvernul României a transmis, în cursul zilei de miercuri, că va adopta un memorandum pentru creșterea salariilor din învățământ.
Potrivit unui comunicat de presă transmis după o discuție a premierului Nicolae Ciucă cu liderii din sindicat, documentul ar putea fi adoptat joi, în ședința de Guvern. Acesta ar fi al doilea memorandum propus de coaliție de la debutul grevei.
De asemenea, anunțul a fost făcut și de liderul PSD, Marcel Ciolacu, informează fanatik.ro.
„Ne aflăm într-un moment în care fiecare zi de întârziere poate afecta viitorul unei generații întregi de copii. Sute de mii de elevi și părinții lor trăiesc în continuare cu teama că nu își vor putea da examenele. Acest lucru trebuie să înceteze”
„Mi-am luat astăzi angajamentul alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, că viitorul Guvern va pune în aplicare creșterea salariilor din Educație având ca bază creșterea salariului profesorului debutant/ asistentului universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie”
„În ședința de Guvern de mâine, acest angajament va fi transpus sub forma unui Memorandum care consfințește decizia acestei guvernări de a pune Educația în centrul politicilor sale publice”,
a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Marius Nistor a anunțat când se va încheia greva profesorilor
Marius Nistor, liderul FSE Alma Mater, a anunțat când se va încheia greva profesorilor.
Greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluție care să fie acceptată de profesori, a declarat Marius Nistor: „Totul depinde de Guvernul României”.
Liderul FSE Alma Mater a anunțat organizarea unui protest la sfârșitul săptămânii, la care vor participa 20.000 de persoane.
„În momentul de față, greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluție care să fie acceptată de către colegii noștri și când colegii noștri vor decide acest lucru. Noi suntem deschiși la negocieri”
spune Marius Nistor.
Liderul Federației Sindicatelor din Educație recunoaște că există riscul amânării examenelor.
„Nu știu, în momentul de față nu am ajuns în faza în care putem vorbi de amânarea examenelor, dar cu cât se lungește acest conflict de muncă, există și acest risc. (…) Totul depinde de Guvernul României. Așteptăm reacția Guvernului”,
”Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanții vis-a-vis de grila de salarizare și bineînțeles salariul debutantului, care ar trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanții, colegii noștri vor hotărî în cunoștință de cauză”,
a mai spus el.
Liderul FSE Alma Mater susține că a depus deja o solicitare de organizare a unei acțiuni de protest joi sau vineri, la care vor participa 20.000 de persoane.