Adrian Câciu, precizări despre tăierea și înghețarea salariilor. Ministrul Finanțelor a precizat că trimestrul unu a adus încasări mai mici din partea instituțiilor statului, gaura bugetară înregistrată fiind de 4,1 miliarde de lei.
„Trimestrul unu a venit cu încasări mai mici din partea instituțiilor statului, fiind vorba despre o pierdere care ajunge la peste patru miliarde de lei. Este un trimestru încheiat, care ne arată cum funcționează sectorul veniturilor statului, dar și carențele din economie”
„Am stabilit care este nevoia de ajustare a cheltuielilor bugetare și am hotărât că planul social și pachetul economic nu vor fi atinse. De asemenea, pachetele de investiții și de fonduri europene nu vor fi atinse”,
a spus Adrian Câciu, la Antena 3 CNN.
Adrian Câciu, precizări despre tăierea și înghețarea salariilor
Adrian Câciu a menționat că tăierea sporurilor și înghețarea salariilor și a posturilor la stat se numără printre soluțiile puse în dezbatere.
Pe de altă parte, ministrul a transmis că nu vor fi introduse taxe noi sau taxe mai mari.
„Am discutat, în ședința coaliției, faptul că până în momentul în care va fi propusă noua lege a salarizării să nu mai existe majorări de sporuri. Chestiunea taxelor mai mari se află în discuție, fiind vorba despre acele ajustări de facilități. Eu am spus că în 2023 nu vreau să mai avem ajustări de facilități”,
a mai spus ministrul Finanțelor.
Adrian Câciu a menționat că are în vedere și realizarea unui plan privind tăierea salariilor mai mari decât cel pe care îl încasează președintele României, urmând ca acesta să fie prezentat imediat ce va fi finalizat.
Ministrul se laudă că dobânzile la împrumurile statului au scăzut
Ministrul Finanţelor a precizat că „dobânzile cu care se împrumută România au început să scadă pentru că şi-a îndeplinit nişte obiective privind deficitul bugetar pentru că are o altfel de absorbţie de fonduri europene şi pentru că a intrat într-o cale de normalitate.
„E mai corect şi pentru români, românii ne ceartă în fiecare zi unde se duc banii. Eu zic ca măcar să facem această ajustare, nu este una majoră, cred că undeva la 3%, dacă nu mă înşel”
„Asta nu înseamnă că instituţiile statului nu trebuie să îşi revizuiască comportamentul de colectare. Avem un aparat imens de oameni care trebuie să găsească soluţii să colecteze veniturile statului de la cei care nu respectă legea în primul rând”,
a spus Câciu.