Ucraina și Moldova se numără printre primele 10 țări care vor merge în finala de pe 14 mai de la Torino a concursului Eurovision 2022, după prima seminifinală care a avut loc marți seară.
Show-ul de marţi seară, de la Torino, a fost deschis cu melodia „The Sound of Beauty”, sloganul competiţiei. Laura Pausini, Alessandro Cattelan şi Mika au fost gazdele show-ului.
Care sunt primele 10 țări care merg în Finala Eurovision 2022
Lituania – Monica Liu – „Sentimentai”
Elveţia – Marius Bear – „Boys Do Cry”
Ucraina – Kalush Orchestra – „Stefania”
Regatul Ţărilor de Jos – S10 – „De Diepte”
Republica Moldova – Zdob şi Zdub & Advahov – „Trenuleţul”
Portugalia – Maro – „Saudade, Saudade”
Islanda – Systur – „Með Hækkandi Sól”
Grecia – Amanda Giorgiadie Tenfjord – „Die Together”
Norvegia – Subwoolfer – „Give That Wolf a Banana”
Armenia – Rosa Linn – „Snap”
Țările care vor evolua la semifinala a doua de joi, 12 mai sunt: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta – în prima parte, iar Muntenegru, România, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia, Irlanda în a doua parte a serii.
Astfel, România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2, iar cel care va reprezenta țara noastră este WRS, cu piesa „Llamame”, după ce a câștigat finala Selecţiei Naţionale.