Tradiții și obiceiuri de Dragobete. Sărbătoarea Dragobetelui, din 24 februarie, face parte din tradiţia magică a poporului român şi din credinţa în reînnoirea ciclică a lumii.
Ziua de 24 februarie marchează sărbătoarea iubirii la români. Aceasta anunţă momentul în care întreaga natură renaşte, păsările se împerechează şi îşi caută cuiburi, scrie antena3 CNN.
Dragobetele este considerat fiul Babei Dochia şi deschizătorul primăverii, patron al dragostei şi bunei-dispoziţii pe plaiurile româneşti.
Era o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere, o dată cu trecerea la anotimpul de primăvară durata zilei creştea, în contrapondere cu noaptea care descreşte, ca dovadă şi zilele sunt mai însorite.
Tradiţii şi obiceiuri de Dragobete
Una din tradiţii spune că cine participă la această sărbătoare va fi ferit de boli tot anul şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat, linişte, noroc în dragoste şi prosperitate.
Tinerele în pragul măritişului şi femeile strâng în această zi rămăşiţe de zăpadă şi apa topită o pun într-un vas, pentru a fi folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi descântece de dragoste.
În tradiţia populară, se crede că îndrăgostiţii care se întâlnesc azi vor fi protejaţi în iubire tot anul.
În anumite zone ale țării, fetele tinere obișnuiau să arunce farmecele de urăciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în formă unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viață frați de sânge.
Este obligatoriu că în această zi bărbaţii să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel ii aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic.
Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.
Se spune că dacă săruţi, de Dragobete, o persoană de sex opus, ai noroc în dragoste tot anul.