Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2023. Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel are loc pe data de 29 iunie 2023. Postul, cunoscut și sub numele de Postul Sâmpetrului, începe pe data 12 iunie și se termină pe 29 iunie 2023.
Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Andrei. Era originar din Betsaida, o aşezare de la malul Mării Galileii. Înainte de a se întâlni cu Mântuitorul Iisus Hristos, acesta purta numele de Simeon.
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei. Acesta a învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, dar şi cunoscător al învăţăturilor iudaice din acea vreme.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Obiceiuri și tradiții
Începând de astăzi, 29 iunie, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Sfântul Petru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
Pentru sporul casei şi pentru sănătate, de sărbătoarea Sfinţii Petru şi Pavel se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
Tot pe 29 iunie, oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .
Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe 29 iunie, nucile şi alunele vor fi viermănoase. Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru că aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.
Pe 29 iunie, în mediul rural există obiceiul că mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru că fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.
Ce e interzis să mănânci în această zi
Potrivit tradiţiei, se sărbătoarea Sfinţii Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ei revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în această zi, că să fie sănătoase, potrivit antena3 CNN.
“Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţîi. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie”,
explică părintele Eugen Ramon Ilie.
În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina.
Rugăciune către acești sfinți
Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi. Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.
Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru. La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.