S-au copt gutuile și ești în căutare de rețete savuroase pentru deliciul familiei? Îți recomandăm să încerci o rețetă de tartă Tatin cu gutui caramelizate și nuci. Este un desert de toamnă delicios, care combină aroma gutuilor cu cea a zahărului caramelizat. Iar blatul cu nuci completează armonios desertul și oferă consistența necesară.
Despre tarta Tatin se știe deja că face parte din bucătăria tradițională franțuzească, apreciată și în celelalte bucătării ale lumii. Rețeta originală a fost creată la hotelul Tatin din Lamotte-Beuvron în anii 1880, dintr-o greșeală.
Ingrediente
Pentru blat:
- 2 ouă
- 50 gr zahăr
- 50 gr făină
- 50 gr nuci
- 1 praf de sare.
Pentru umplutură:
- 2 gutui
- sucul de la 1/2 lămâie
- 150 gr zahăr
- 100 gr unt
- 1/2 linguriță scorțișoară.
Mod de preparare
Pentru început, pregătește gutuile. Spală-le, șterge-le, secționează-le în sferturi și îndepărtează cotoarele și coaja. Apoi taie-le în 3-4 felii și stropește-le cu suc de lămâie, pentru a nu oxida.
Cum prepari tartă Tatin cu gutui caramelizate și nuci
Folosește o tigaie sau o cratiță cu diametrul de 28-30 cm și adaugă zahărul pe toată suprafața ei. Lasă zahărul să se caramelizeze, agitând ușor tigaia. Adaugă untul și presară pudra de scorțișoară. Amestecă cu o spatulă până când se topește untul, apoi așază feliile de gutui pe toată suprafața tigăii.
Întoarce feliile de gutui de pe o parte pe cealaltă pentru a se carameliza uniform. Când sunt frumos rumenite și înmuiate stinge focul și lasă gutuile caramelizate în tigaie să se răcească.
În acest interval de timp prepari compoziția pentru blat și pornești cuptorul la 180 de grade Celsius.
Ia două boluri și separă albușurile de gălbenușuri în ele. Presară puțină sare peste albușuri apoi amestecă-le până când devin spumoase și cristaline. Adaugă treptat zahărul și continuă să amesteci până când obții o bezea fermă. Încorporează în bezea gălbenușurile, apoi făina și la final nucile măcinate fin. Amestecă ușor în timp ce încorporezi ingredientele.
Compoziția obținută întinde-o uniform peste gutuile caramelizate din tigaie. Pune tigaia în cuptorul încălzit și coace delicioasa tartă Tatin cu gutui caramelizate și blat cu nuci pentru 20 de minute, la 180 de grade Celsius.
Las-o să se răcească timp de 10 minute în tigaie, apoi o poți răsturna pe un platou.
Porționeaz-o după răcirea completă. O poți savura simplă, dar va fi delicioasă servită cu frișcă, sau cu o cupă de înghețată.