Dacă vrei să te bucuri de gustul dovleceilor de grădină și în sezonul rece, nu ezita să-i conservi sub diferite moduri. Una dintre rețetele de conserve pe care ți-o oferim mai jos este cea de sos de dovlecei cu ardei copți pentru iarnă.
Sosul iese cremos și gustos și îl poți folosi la rețetele de paste, de mâncăruri scăzute sau chiar la pizza. Nu ai nevoie de foarte multe ingrediente pentru a-l prepara și nici de metode complexe. Ardeii copți se combină foarte bine cu dovleceii, iar condimentele le poți adăuga după gust.
Sos de dovlecei cu ardei copți – Ingrediente
- 3 kg de dovlecei răzuiți
- 1 500 gr de ardei copți
- 750 gr de ceapă galbenă și roșie
- 1 litru de sos de roșii concentrat
- 2-3 căței de usturoi
- 200 ml ulei
- sare și piper după gust
- cimbru și busuioc.
Mod de preparare
Începe cu pregătirea ardeilor pe care îi speli, îi ștergi bine și îi coci. Apoi, îi cureți și îi toci mărunt.
După ce ai terminat cu ardeii, șterge bine dovleceii, curăță-i și dă-i pe răzătoare. Presară sare peste ei și lasă-i să se deshidrateze timp de 12-15 minute. Curăță ceapa și usturoiul, clătește-le cu apă rece și toacă-le mărunt. Când ai toate ingredientele pregătite, poți începe prepararea sosului.
Cum prepari sos de dovlecei cu ardei copți, pentru iarnă
Pune uleiul într-o cratiță așezată pe flacăra aragazului, aprinsă la intensitate medie. Lasă uleiul să se înfierbânte ușor, apoi adaugă ceapa și usturoiul. Amestecă pentru o călire uniformă a ingredientelor și pentru a nu căpăta acel gust de prăjeală, stropește-le ușor cu zeamă scursă de la ardeii copți. Când ceapa este bine pătrunsă, adaugă ardeii copți, tocați mărunt.
Călește și ardeii copți, amestecându-i cu ceapa și usturoiul, timp de 1-2 minute. Aceștia sunt deja trecuți printr-un proces termic, deci nu mai necesită timp îndelungat de preparare.
Scurge bine dovleceii răzuiți de lichidul format, presându-i în mâini și adaugă-i în cratița cu ingrediente. Amestecă bine cu o spatulă ingredientele din cratiță, iar când sunt bine pătrunse adaugă și sosul de roșii.
Mai fierbe sosul pentru aproximativ 15-20 de minute, timp în care îi condimentezi gustul cu sare, piper, cimbru și busuioc. Gustă sosul pe parcursul fierberii pentru a-i potrivi gustul așa cum îți place.
După ce sosul a fiert suficient, introdu blenderul în el și transformă-l într-o pastă cinsistentă. Dacă îl dorești și mai fin și mai cremos, îl poți trece și prin sită.
Sterilizează borcanele și capacele, apoi umple-le fierbinți cu deliciosul sos de dovlecei cu ardei copți, de asemenea, fierbinte.
Închide bine capacele și acoperă borcanele cu o pătură groasă. Ține-le sub pătură, până când sunt bine răcite.























