Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, vineri, prognoza meteo pentru perioada 5 februarie – 4 martie.
După o săptămână cu temperaturi mai ridicate decât cele normale, vremea devine ceva mai rece.
Săptămâna 5 – 12 februarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, precum și în regiunile nord-vestice, da și deficitar în cele sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 12 – 19 februarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud- estice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului.
Săptămâna 19 – 26 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est a teritoriului.
Săptămâna 26 februarie – 4 martie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Vremea 2 februarie
Astăzi, cerul va fi temporar noros în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi intervale cu precipitații slabe, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei.
Pe parcursul zilei, precipitatii slabe, mai ales ploi și lapoviță, vor fi izolat și în Oltenia, Muntenia și posibil în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.
Vremea în București
În București, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când trecător vor fi posibile precipitații slabe, mai ales sub forma de ploaie și lapovita.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade.
La munte, cerul va avea înnorari temporare si va ninge slab pe arii restrânse. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare în a doua parte a intervalului, mai ales în zona înalta a Carpaţilor Orientali, cu rafale în general de 60…80 km/h. Valorile termice vor fi în scadere față de intervalul anterior.