Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat cum va fi vremea săptămâna viitoare. Veștile sunt bune: revin maximele de peste 15 grade.
După o ușoară răcire, treptat, de săptămâna viitoare, revin maximele de peste 15 grade Celsius.
De luni, un val de aer rece pe ajunge în zona țării noastre. Nu vorbim nici pe departe de o revenire a ierni, ci doar de o ușoară răcorire în comparație cu ultimele zile. Doar în depresiuni și la munte vor fi maxime ceva mai scăzute, de sub 9-10 grade.
În restul zonelor, în special la câmpie, vor fi în continuare valori cu mult peste cele normale pentru data din calendar. Surprize plăcute sunt prognozate de la finalul săptămânii viitoare, atunci când primăvara pare că debutează în forță.
Duminică, 18 februarie, vor fi temperaturi mai mari decât cele normale perioadei. În special în zonele joase, sunt diferențe chiar și de 10 grade Celsius față de normalul perioadei.
Meteorologii spun că în debutul săptămânii viitoare România va fi cuprinsă de un val de aer rece. El nu va dura mult, pentru că de la finalul săptămânii viitoare vom avea din nou ”temperaturi de primăvară, de lună aprilie”.
De vineri revin maximele demne de luna aprilie
Finalul ultimei luni de iarnă va aduce din nou maxime de primăvară. Cei de la ANM spun că, de vineri încolo, am putea să înregistrăm temperaturi de primăvară, ”de lună aprilie, în mare parte din țară, cu maxime ce vor depăși frecvent 15 grade”.
În București până joi vom avea maxime cuprinse între 9 și 12 grade Celsius. Apoi, de vineri se încălzește, iar weekendul viitor va aduce valori de peste 16 – 17 grade.





















