O furtună cu forţa unui uragan loveşte România, înainte de Crăciun. Meteorologii anunţă două zile cu vânt puternic şi chiar viscol, mai ales la munte. Vineri, în nordul țării, a nins abundent și mai multe drumuri au fost închise.
O furtună puternică de zăpadă a lovit deja în nordul ţării, la Borșa. Pe mai multe drumuri se circulă, vineri, cu dificultate, din cauza viscolului.
În mai multe localităţi din Maramureş oamenii au rămas fără energie electrică.
În Țara Lăpușului oamenii nu mai au energie electrică, internet sau televiziune prin cablu. Cei de la RDS spun că au peste 400 de apeluri doar din localitățile din zonă. Cei de la Electrica au trimis echipe de intervenție pentru a remedia defecțiunile.
La Cicârlău, o dubă a ajuns în şanţ. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi de prim ajutor. Totodată, un copac a căzut peste firele de curent în aceeași zonă. Echipajele de intervenție sunt la fața locului.
Telecabina din Sinaia funcționează parțial, doar până la Cota 1400
Din cauza viscolului puternic, telecabina din Sinaia a fost oprită. Administratorii domeniului schiabil au anunțat că aceasta funcționează doar până la cota 1.400, pentru că la altitudini mari vântul suflă cu putere.
Meteorologii au emis cod portocaliu de viscol la munte, în special pe Valea Prahovei, acolo unde rafalele ajung și la peste 110-km/h, iar vizibilitatea este redusă.
Specialiștii îi avertizează pe cei care au drum la munte zilele acestea să fie bine echipați de iarnă. În plus, în toată țara a fost emis cod galben de vânt până la sfârșitul săptămânii.