Conform celor mai noi date de la ANM, furtunile lovesc și duminică România. Mai multe zone sunt afectate de vijelii, averse și grindină.
Duminică, de Rusalii, este o nouă zi în care furtunile puternice lovesc zone extinse din România. Specialiștii ANM anunță vijelii, averse torențiale și căderi de grindină.
România, afectată de noi fenomene severe: furtunile lovesc nordul, iar canicula sudul țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în cursul acestei dimineți, noi alerte de fenomene severe. Toată țara se va afla sub avertizări de caniculă sau furtuni puternice de vară.
La ora 14.00, jumătate de țară intră sub alertă cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Până luni dimineață la ora 08.00, în Banat, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
În aceste zone se vor semnala averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), grindină, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii.
Conform ANM, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp. Meteorologii spun că astfel de manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în Crișana, precum și în vestul Olteniei și al Maramureșului.
Canicula lovește zone extinse și în următoarele două zile
Dacă într-o jumătate de țară lovesc furtunile de vară cu vijelii și grindină, în cealaltă populația se sufocă. Duminică, județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și sudul județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, precum și municipiul București, sunt sub alertă cod roșu de caniculă.
”Valul de căldură va fi persistent și intens, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a cincea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime, se vor situa în jurul a 20 de grade (noapte tropicală). Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”,
anunță ANM.
Va fi extrem de cald și luni. O alertă cod portocaliu este valabilă pentru județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov, precum și în municipiul București.
Temperaturile maxime vor fi în continuare deosebit de ridicate: 35 – 37 de grade. Disconfortul termic se va menține accentuat, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.