Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ploi și vijelii pentru aproape jumătate din țară. Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un Cod Galben de ploi și vijelii care a intrat în vigoare de astăzi, de la ora 10.00 și va fi valabil până mâine la ora 10.00, în aproape jumătate din țară.
În Oltenia, Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și al Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Cod Galben de ploi și vijelii
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Mai exact, de acest Cod Galben sunt afectate județele Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Alba, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Dâmbovița.
Meteorologii precizează, de asemenea că manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni ale țării, dar pe arii restrânse.
Vremea în București
Până joi dimineața, în București ar putea de asemenea să apară astfel de fenomene specifice sezonului cald. Într-o prognoză specială, ANM anunță că vremea va fi în general instabilă în Capitală.
Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse (10…15 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul averselor.
Temperatura maximă va fi în jur de 24 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.