Creștinii ortotocși sărbătoresc, pe data de 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea este trecută cu cruce roşie în calendarul creștin ortodox.
Semnificația sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului provine de pe vremea Sfântului Andrei cel Nebun din Constantinopol. Acesta, împreună cu mai mulți creștini au zărit-o pe Fecioara Maria, pe Sfântul Ioan Botezătorul și cete îngerești, în timpul săvârșiri unei slujbe din Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.
Sărbătoarea aduce aminte de minunea din Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, unde Maica Domnului și-a scos Cinstitul Acoperământ, pânza cu care își acoperea creștetul și l-a întins peste credincioșii din Biserica Vlaherne, în timp ce se înălța de la ei.
Acoperământul Maicii Domnului. Ce să nu faci în această zi
Potrivit tradiției, se spune că, începutul lunii octombrie reprezintă pregătirea ogoarelor pentru iarnă și că atunci cade bruma.
De sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului se spune că este bine să se țină post, pentru a fi feriți de rele, boli și dușmani. Pentru cei care optează să țină acest post, este bine de știut că se mănâncă doar covrigi sau se bea doar apă ori ceai.
Pentru gospodari, tradiția spune că este bine ca aceștia să-și stropească vitele cu apă sfințită de Acoperământul Maicii Domnului, pe 1 octombrie.
O altă tradiție legată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului spune că este bine ca în această zi să fie pomeniți cei trecuți la cele veșnice.
Tot pe 1 octombrie, de Adormirea Maicii Domnului se dau de pomană plăcinte și fel și fel de bucate tradiționale.
Potrivit tradiției populare, fetele care nu au un păr lung și bogat trebuie să se roage în această zi de sărbătoare la Fecioara Maria.
Totodată, se mai spune că nu este bine ca femeile sau bărbații să se tundă, fiindcă vor risca să le cadă părul.