PNL şi PSD nu reușesc să se pună de acord în privința noului program de guvernare. Liberalii nu sunt de acord cu măsurile financiare gândite de social democrați.
În 2022 au fost vărsate în conturile formaţiunilor politice sume în valoare de 256.640.664,28 lei. Ponderea cea mai mare au avut-o cheltuielile pentru presă
PNL și PSD și-au anunțat prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară, iar diferențele de opinie pe subiecte importante anunță câteva luni de dispute politice intense.
Liderii Partidului Național Liberal au convenit în ședința Biroului Executiv de marți, 1 februarie, să propună două măsuri importante în coaliția de guvernare, precum interzicerea cumulului pensie-salariu şi creşterea vârstei ...
Aflați într-o continuă competiție la nivel de imagine, PSD și PNL continuă să se atace public și își pasează responsabilitatea gestionării scandalului facturilor la energie