Mai mulți miniștrii din PNL ar trebui să semneze OUG cu data alegerilor prezidențiale în septembrie. Liberalii ar fi discutat varianta în care, dacă nu vor semna, miniștrii PNL ar putea fi remaniați
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că liberalii vor discuta cu partenerii de guvernare, PSD, o eventuală mutare, de comun acord, a datei alegerilor prezidenţiale în noiembrie sau decembrie.
Marcel Ciolacu a invocat numele lui Mircea Geoană în negocierile cu PNL. Surse social-democrate sunt de părere că aceasta este doar o tactică de negociere.
PNL va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale, iar decizia privind nominalizarea va fi luată în forurile de conducere ale partidului, a anunţat, marţi, preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă.
Coaliţia s-a răzgândit în privinţa alegerilor prezidenţiale. Deşi au hotărât să organizeze scrutinul în septembrie, PNL şi PSD vor acum să îl mute spre finalul toamnei.
Marcel Ciolacu a vorbit despre scenariile pentru alegerile prezidențiale din acest an. Premierul a spus că stă în picioare atât varianta unui candidat comun