Universitatea Craiova s-a impus greu în partida cu Sepsi, scor 2-1, și continuă să rămână în plutonul fruntaș, dar sunt anumiți jucători care nu au avut randamentul scontat și sunt șanse mari să plece în următoarea perioadă de mercato. Surprinzător, este vorba chiar de cei doi spanioli pentru care a insistat Costel Gâlcă.
Iago Lopez, primul jucător care se va despărți de Universitatea Craiova
Adus cu surle și trâmbițe la cererea antrenorului Costel Gâlcă, fundașul dreapta Iago Lopez nu a reușit să se impună în Cetatea Băniei și este aproape de a se despărți în această iarnă de ”alb-albaștri”, potrivit fanatik.ro.
Venit chiar la finalul perioadei de transferuri din septembrie, Lopez a jucat destul de rar, iar când a făcut-o nu a dat randamentul așteptat. Mai mult, în ultimele două etape, la Ploiești și cu Sepsi, nu a prins nici măcar foaia de 22.
Spaniolul care a jucat în Segunda Division pentru Alcorcon, Logrones, Peralada și Mirandes are contract până în vara anului 2026, dar oltenii speră să ajungă la o înțelegere, să-i plătească o sumă de bani și să rezilieze în pauza de iarnă.
Dar Iago Lopez nu este singurul jucător care ar putea părăsi Universitatea Craiova în perioada următoare. Și conaționalul său Grego Sierra, adus în vară pe filiera Costel Gâlcă, ar urma să se despartă de olteni, deși mai are contract până la finalul sezonului.
Gâlcă, probleme mari cu postul de fundaș dreapta
Dacă Grego Sierra are 10 meciuri pentru ”juveți”, 8 în campionat și 2 în Cupa României Betano, Iago Lopez a jucat doar 5 partide în tricoul Universității Craiova, 3 în SuperLiga și 2 în Cupă.
Postul de fundaș dreapta pare să-i dea cele mai mari bătăi de cap lui Costel Gâlcă. Pe lângă Iago Lopez, el i-a mai folosit pe acest post pe Ștefan Vlădoiu, Mihai Căpățînă, Basilio Ndong și Denil Maldonado, dar niciunul nu a dat randamentul scontat.
În ultimele 3 partide de campionat și în jocul din Cupa României Betano, tehnicianul Craiovei l-a încercat ca fundaș dreapta pe costaricanul Carlos Mora și acesta a avut evoluții neașteptat de bune.
”Este o soluție pentru noi, știam că a jucat fundaș dreapta într-un sistem cu trei fundași. Nu a jucat într-un sistem cu doi fundași centrali, însă are o tehnică foarte bună, este puternic și știam că putem să-l folosim și pe partea dreaptă”, a declarat Gâlcă.
Gâlcă promite că titlul vine în Bănie
Cu prilejul sărbătorii de Crăciun organizată de clubul Universitatea Craiova pentru juniorii din Academia clubului, pe scenă a urcat şi antrenorul primei echipe, Costel Gâlcă. Acesta le-a promis tinerilor fotbalişti că Moş Crăciun ar putea veni şi la vară în Bănie, o dată cu primul titlu câştigat după 34 de ani.
Întreg lotul primei echipe a fost prezent pe stadion pentru a le oferi, alături de Moş Crăciun, cadouri tinerilor jucători ai clubului.
„E o bucurie enormă pentru mine să fac parte din marea familie a Universităţii Craiova. Văd mulţi leuşori care sunt viitorul acestei mari familii. Sper ca noi să facem tot posibilul şi să fim Moş Crăciun, dar la vară, pentru fanii noştri şi cei care fac parte din această mare familie. Vă doresc un an nou fericit, cu bucurii, împliniri şi toate cele bune”, a fost mesajul antrenorului Costel Gâlcă pentru cei prezenţi la sărbătoarea lui Moş Crăciun în Bănie.






















