Universitatea Craiova este una dintre cele mai active echipe pe piaţa transferurilor din Superliga. Oltenii au adus deja întăriri serioase pentru noul sezon, dar nu se opresc aici.
După ce i-a adus pe Mihnea Rădulescu, David Matei, Samuel Teles, Alexandru Creţu şi Tudor Băluţă, Universitatea Craiova şi-a îndreptat atenţia către capitolul plecărilor.
Lyes Houri, mijlocaşul francez în vârstă de 29 de ani al Universităţii Craiova, ar urma să fie cedat în Armenia, la Noah, campioana din sezonul trecut, anunţă Fanatik.
Campioana Armeniei îşi va începe parcursul european în preliminariile UEFA Champions League şi speră să repete performanţa din sezonul precedent şi să prindă faza principală a unei competiţii europene.
Francezul a evoluat în 36 de partide în sezonul trecut, timp în care a înscris de două ori şi a oferit trei pase decisive, atât pe postul de mijlocaş central, cât şi mijlocaş central ofensiv.
Doi jucători, cedaţi la „pachet” de Universitatea Craiova
Cotat la 800.000 de euro, conform transfermarkt.com, Houri a semnat cu Universitatea Craiova, sub formă de împrumut, în anul 2021, de la MOL Fehervar. A semnat un contract oficial cu gruparea din Superliga în vara anului 2023.
Alături de Houri, un alt mijlocaş al oltenilor ar urma să facă pasul în Armenia, la Noah. Este vorba despre nipponul Takuto Oshima, anunţă sursa citată anterior, fotbalist adus gratuit în vara anului 2024, după o experienţă în Polonia, la Cracovia.
39 de apariţii a bifat Oshima în sezonul trecut, în care a înscris un singur gol şi a oferit două pase decisive. Japonezul este cotat la 1.200.000 de euro, conform transfermarkt.com.
Mihai Căpățînă va pleca și el de la echipa antrenată de Mirel Rădoi
Mijlocașul Mihai Căpățînă (29 de ani) este la un pas să semneze cu o echipă din străinătate.
Mijlocașul cotat la 600.000 de euro a ajuns la Universitatea Craiova în 2020, de la FC Voluntari.
Mihai Căpățînă s-a înțeles cu FC Ordabasy, echipă din prima ligă din Kazahstan. Oltenii și-au dat acordul ca mijlocașul să plece, chiar dacă mai are contract încă doi ani. Înțelegerea dintre FC Ordabasy și Căpățînă urmează să fie semnată în cursul zilei de vineri.
La 29 de ani, jucătorul nu are experiența unui campionat din afară. Căpățînă a fost crescut de Sporting Pitești, de unde a fost transferat de FC Olt Slatina. Ulterior, FC Voluntari a plătit 50.000 de euro pentru transferul acestuia, iar în 2020 a ajuns în Bănie, Mihai Rotaru cumpărându-l cu 250.000 de euro de la ilfoveni.
„Leii”, cantonament în Austria
Universitatea Craiova pregătește noul sezon din SuperLiga în Austria în perioada 22 iunie – 4 iulie, iar printre cei 29 de jucători convocați de Mirel Rădoi se numără și Lyes Houri.
Oltenii vor juca după meciuri amicale în acest stagiu de pregătire pentru a pregăti „dubla” cu FK Sarajevo și debutul în noul sezon. Este vorba despre Bohemians 1905 (Cehia) și MTK Budapesta (Ungaria).






















