Laurențiu Reghecampf a fost dezamăgit de unul dintre elevii lui în meciul pierdut de Universitatea Craiova cu Farul, 0-2.
Reghecampf nu s-a ferit să îl critice pe unul dintre elevii săi. Antrenorul nu s-a ferit să spună în fața jurnaliștilor că portarul Laurențiu Popescu ar fi putut să facă mai multe la al doilea gol înscris de Louis Munteanu, din lovitură liberă, informează prosport.ro.
Astfel, este posibil ca formația din Bănie să încerce, în ultima perioadă a pauzei de mercato, să încerce transferul unui goal-keeper cu experiență, care să dea mai multă siguranță apărării.
„ Le-am dat foarte mult spațiu, ambele goluri au fost greșeli foarte mari. La al doilea gol, nu am văzut foarte bine, dar se putea face ceva la lovitura liberă. Nu golurile m-au deranjat, cât atitudinea și anumite momente tratate cu superficialitate. Faptul că nu am fost prezenți în duelurile 1 vs 1…”
„Am discutat anumite detalii înainte de meci, dar nu le-am respectat. Trebuie să discutăm și să analizăm anumite lucruri. Dacă ai un pic de șansă, să marchezi repede, intri în joc”
„Trebuie să fim sinceri, Farul a fost mult peste noi, a avut ocazii mari și în a doua repriză. Iar greșeli mari în apărarea noastră. Echipa va arăta cu siguranță altfel la următorul meci (n.r. în deplasare cu FCSB). Mă gândesc acum la ce avem de făcut în continuare”
„Nu se uită această înfrângere, e dureroasă. E dureros modul în care am pierdut. Avem calitate, avem jucători cu experiență, ar trebui să avem altă atitudine. Sunt optimist sută la sută, vom schimba aceste lucruri”,
a declarat Reghecampf, la Prima Sport.
Schimbarea pe care Sorin Cârțu i-o sugerează lui Laurențiu Reghecampf
Sorin Cârțu, fostul președinte al celor de la Universitatea Craiova, a reacționat după înfrângerea echipei oltene cu Farul, scor 0-2, în etapa a treia a SuperLigii.
După ce a văzut meciul cu Farul, Sorin Cârțu este de părere că Vladimir Screciu (23 de ani) nu ar trebuie folosit pe postul de mijlocaș defensiv la Universitatea Craiova, ci pe cel de fundaș central.
”Avem niște probleme, în special în apărare. După mine, și modul cum este făcută echipa, eu nu-l văd pe Screciu la mijloc. După mine, este cel mai bun fundaș central al Craiovei. Nu este de mijlocaș. Dar…”
„Iar ceea ce joacă Silva… Nu întâmplător de fiecare dată îl și schimbă la pauză. Ați văzut și aseară. E o chestie de plasament, în care el putea foarte simplu să evite primul gol. Numai din înălțimea pe care o are, numai din plasament. Și el, și Zajkov acolo”
„E o fază în care Grameni este pe o minge deschisă, descoperită, și tu nu trebuie să stai în linie. Trebuie să iei puțină adâncime, în așa fel încât dacă se joacă în spatele tău, așa cum s-a și jucat, să poți să intervii”
„O repet, eu îl văd acolo pe Screciu, mi se pare că dă și randament mai bun. Joacă echipa altceva. Și coechipierii îl simt pe Silva că nu este în tonul care trebuie să fie în joc… Probabil de aici și reproșurile care apar”,
a spus Sorin Cârțu, pentru Fanatik.
Deși a pierdut meciul cu Farul, Universitatea Craiova a rămas pe locul doi în clasament, cu 14 puncte. Farul se află pe poziția a opta, cu nouă puncte.
Mihai Rotaru, un nou transfer la Universitatea Craiova!
Laurențiu Reghecampf a cerut, iar Mihai Rotaru s-a conformat într-un timp destul de scurt. La puțin mai mult de două săptămâni de la momentul în care antrenorul Universității Craiova a cerut noi transferuri în vederea luptei pentru titlu, formația din Bănie a bătut palma cu un jucător foarte bine cotat la nivelul fotbalului din România.
La mai puțin de trei săptămâni de atunci, antrenorul Universității Craiova a primit una dintre aceste achiziții, informează fanatik.ro.
Patronul oltenilor s-a înţeles cu francezul Lyes Houri, care a evoluat în trecut pentru formaţia lui Gică Hagi.
Francezul a semnat un contract valabil trei ani cu echipa lui Rotaru.






















