Universitatea Craiova va debuta joi în faza principală din Conference League, iar Mihai Rotaru a transmis că întreg lotul este apt pentru prima confruntare.
Finanțatorul oltenilor a făcut un anunț înainte de debutul în faza principală a Conference League.
Anunțul lui Mihai Rotaru! Decizie luată înainte de Rakow – Universitatea Craiova
„Nu o să merg la meci, am anumite lucruri de rezolvat în țară, am preferat să rămân în țară, sunt ceilalți acționari, conducătorii, bineînțeles staff-ul, echipa”
„Nu sunt probleme de lot, cel puțin în această dimineață, toată lumea este aptă, inclusiv cei care au avut probleme minore au revenit, sunt apți, doar cei care nu sunt pe lista UEFA. În rest, toți sunt la luptă, la război, ca să zicem așa”, a declarat Rotaru, potrivit gsp.ro.
Cât despre strategia pe care Universitatea Craiova o va aborda în această partidă, Rotaru a transmis:
„Eu nu fac strategii, asta trebuie să întrebați staff-ul tehnic, nu fac strategii, deviza clubului este să jucăm cu ce este mai bun, ca să luăm tot din meci. Nu știu echipa de mâine, nu știu care va fi abordarea, la fel și în cazul meciului de duminică, nu știu, este filosofia clubului”
„Suntem în Europa, abordăm cu cel mai bun prim «11», nu menajăm pe nimeni, putea să fie oricine adversar, aveam aceeași politică, nu conta că jucăm cu FCSB după, puteam să jucăm cu Slobozia, Metaloglobus, Rapid sau Dinamo. O să mai fie menajați unii jucători la alte meciuri, dar depinde și de problemele de sănătate”
Rotaru a vorbit și despre asistența pe care clubul o așteaptă la partidele de pe teren propriu din Conference League.
„Am vândut aproximativ 10.000 de pachete pentru Conference, mai sunt 3 săptămâni, este important, ne așteptăm ca la primul meci acasă și la celelalte meciuri să fim sold-out sau aproape de sold-out, suntem bine acum, în continuare se vând, este OK”, a spus Rotaru.
Programul Universității Craiova în Conference League
- 2 octombrie, ora 22:00: Rakow – U Craiova
- 23 octombrie, ora 22:00: U Craiova – FC Noah
- 6 noiembrie, ora 22:00: Rapid Viena – U Craiova
- 27 noiembrie, ora 19:45: U Craiova – FSV Mainz 05
- 11 decembrie, ora 19:45: U Craiova – Sparta Praga
- 18 decembrie, ora 22:00: AEK Atena – U Craiova.