Sateliții și lansările care îi pun pe orbită pot alimenta o formă nouă și îngrijorătoare de poluare atmosferică, avertizează cercetători de la University College London (UCL), citați de TheDebrief.org. Potrivit echipei, emisiile asociate lansărilor și reintrării în atmosferă a unor corpuri de rachetă și sateliți scoși din uz contribuie la acumularea de funingine carbonică în atmosfera superioară, unde particulele persistă mult mai mult decât la sol.
Studiul, publicat în jurnalul Earth’s Future, susține că acest tip de carbon are un impact climatic de până la 500 de ori mai mare decât emisiile de la sol. Cercetătorii spun că, până la finalul acestui deceniu, aproape jumătate din această poluare ar putea proveni de la megaconstelațiile de sateliți lansate după 2019.
Sateliții cresc poluarea atmosferei superioare
Echipa UCL precizează că sateliții nu sunt principala problemă prin consumul de combustibil la manevrele proprii, ci prin efectele lansărilor și ale reintrării în atmosferă. În aceste procese, arderea corpurilor de rachetă și a sateliților dezafectați eliberează carbon negru care rămâne în straturile înalte ale atmosferei pentru perioade îndelungate.
Cercetătorii au analizat și alte efecte ale lansărilor, inclusiv clorul eliberat în atmosferă, care poate afecta stratul de ozon. Totuși, potrivit studiului, acest impact ar fi mult mai redus decât cel produs de funinginea carbonică. Autorii notează că unele lansări, precum cele ale Blue Origin, nu ar elibera clor, în timp ce lansările din China sunt așteptate să crească și să continue să emită acest tip de poluare.
Megaconstelațiile și ritmul lansărilor
Datele folosite de cercetători provin din lansări și desfășurări de sateliți realizate între 2020 și 2022. Ei spun că circulația lentă din atmosfera superioară face ca particulele să rămână acolo mai mult timp, spre deosebire de atmosfera joasă, unde ploaia și alte fenomene meteorologice elimină mai rapid particulele provenite din traficul rutier sau din industrie.
Potrivit estimărilor din studiu, megaconstelațiile au reprezentat 35% din impactul climatic al acestor evenimente și ar putea ajunge la 42% până la sfârșitul deceniului. Autorii mai arată că lansările anuale au crescut de la 114 în 2020 la 329 în 2025, iar megaconstelațiile consumă acum peste jumătate din combustibilul folosit pentru rachete. Cea mai cunoscută rețea, Starlink a SpaceX, este menționată în material ca având 12.000 de sateliți individuali.
Avertismentul privind efectele asupra climei și ozonului
Profesorul Eloise Marais, coordonatoarea proiectului și cercetătoare la UCL Geography, a descris poluarea din industria spațială drept „un experiment de geoinginerie la scară mică, nereglementat”, cu posibile consecințe de mediu „serioase”. Ea a spus că impactul actual este încă redus, dar că există timp pentru acțiune înainte ca problema să devină mai greu de inversat.
Dr. Connor Barker, autorul principal și tot cercetător la UCL Geography, a afirmat că lansările de rachete injectează substanțe nocive direct în straturile superioare ale atmosferei, „contaminând ultimul mediu relativ neatins al Pământului”. El a adăugat că, deși efectul actual al funinginii asupra climei este mai mic decât cel al altor surse industriale, potențialul său impune măsuri înainte de apariția unor daune ireparabile.
Studiul mai arată că poluarea generată de lansări și reintrări în atmosferă se acumulează într-un ritm care, până la finalul deceniului, ar putea bloca o cantitate de lumină solară comparabilă cu unele proiecte de geoinginerie artificială. Autorii spun însă că efectul de răcire rezultat ar rămâne probabil mult sub creșterea de temperatură anticipată din cauza încălzirii globale în aceeași perioadă.
Lucrarea, intitulată Radiative Forcing and Ozone Depletion of a Decade of Satellite Megaconstellation Missions, a apărut în Earth’s Future pe 14 mai 2026. Concluzia cercetătorilor este că această formă de poluare este încă la început, dar ar putea deveni o problemă climatică mai dificil de controlat dacă ritmul lansărilor continuă să crească.