Autismul este o condiție complexă, care se manifestă foarte diferit de la o persoană la alta. Tocmai această variație a făcut dificilă, de-a lungul anilor, identificarea unor subtipuri clare care să ajute la diagnostic, la înțelegerea mecanismelor biologice și la dezvoltarea unor intervenții mai bine țintite. Un studiu nou, publicat în Nature Neuroscience, susține însă că ar putea exista două subtipuri distincte de autism, identificate pe baza unor tipare din creier observate atât la oameni, cât și la șoareci.
Un pas spre o clasificare mai precisă a autismului
Potrivit cercetătorilor, rezultatele ar putea deschide calea către terapii și programe de sprijin mai precise, în locul abordării generale, de tip „one size fits all”, folosite frecvent în prezent.
Cum au fost identificate cele două tipare
Echipa internațională a analizat scanări cerebrale de la șoareci care purtau 20 de modele diferite de caracteristici asemănătoare autismului, precum și date de la 940 de copii și tineri cu autism și 1.036 de persoane neurotipice. Din aceste date au apărut două grupuri de tipare similare de conectivitate cerebrală.
Primul grup a fost descris ca subtipul de hipoconectivitate, în care autismul a fost asociat cu o conectivitate redusă între regiuni ale creierului. În acest caz, activitatea cerebrală a fost legată de gene implicate în sinapse, structurile care permit celulelor nervoase să comunice între ele.
Al doilea grup a fost subtipul de hiperconectivitate, asociat cu o conectivitate crescută la nivelul creierului. Acest tipar a fost corelat cu gene legate de sistemul imunitar și a fost asociat cu măsuri de autism ușor mai severe în datele analizate.
De ce contează validarea pe mai multe specii
Cercetătorii spun că faptul că aceleași tipare au fost observate atât la șoareci, cât și la oameni, și că rezultatele s-au repetat în mai multe seturi de date umane, oferă o bază solidă pentru ipoteza că aceste subtipuri sunt reale din punct de vedere biologic.
Neuroscientistul Alessandro Gozzi, de la Italian Institute of Technology, a spus că, timp de decenii, a existat o variabilitate foarte mare în modul în care se manifestă autismul, dar nu și dovezi directe că aceste diferențe reflectă biologie distinctă. El a explicat că abordarea folosită în studiu a permis izolarea unor factori genetici și imuni specifici, apoi traducerea acestor semnături în scanări cerebrale umane, arătând că tipare diferite de conectivitate pot indica mecanisme diferite ale autismului.
La rândul ei, neuroscientista Adriana Di Martino, de la Child Mind Institute din SUA, a descris modelele pe șoareci drept un fel de „piatră de Rosetta” biologică, prin care cercetătorii au putut vedea ce căi biologice stau în spatele semnăturilor de conectivitate și apoi căuta aceleași tipare la oameni.
Ce rămâne de confirmat
Deși rezultatele sunt promițătoare, autorii studiului spun că mai este mult de lucru înainte ca aceste subtipuri să poată fi folosite în practică. În datele analizate, doar aproximativ unul din patru creiere umane cu autism s-a încadrat în grupurile de hipoconectivitate sau hiperconectivitate, ceea ce sugerează că ar putea exista și alte subtipuri care nu au fost încă identificate.
Cercetătorii cred că seturi de date mai mari și metode de analiză mai fine ar putea dezvălui în viitor și alte categorii. Ei au pus la dispoziția comunității științifice datele și instrumentele folosite, pentru a facilita cercetări ulterioare.
De ce studiul se înscrie într-o direcție mai largă
Nu este prima încercare de a împărți autismul în mai multe tipuri. Un alt studiu, publicat în 2025, a identificat patru forme de autism la 5.000 de copii, dar pe baza a peste 230 de trăsături comportamentale, nu a imaginilor cerebrale. Alte cercetări au analizat și momentul în care apar manifestările, de la copilăria timpurie până la vârsta adultă tânără.
În ansamblu, aceste lucrări urmăresc același obiectiv: o înțelegere mai bună a autismului și o clasificare mai utilă clinic, care să reflecte mai fidel diversitatea reală a experiențelor și nevoilor persoanelor autiste. Pentru moment, studiul publicat în Nature Neuroscience oferă una dintre cele mai clare dovezi că diferențele observate în autism pot avea baze biologice distincte, nu doar variații de manifestare.
Ca mesaj practic pentru cititori, concluzia principală este una de prudență și interes științific: rezultatele nu schimbă imediat diagnosticul sau îngrijirea, dar pot ajuta, în timp, la o înțelegere mai nuanțată a autismului și la dezvoltarea unor intervenții mai bine adaptate.