Analistul economic și fostul europarlamentar Petrișor Peiu susține că România riscă să intre într-o zonă de presiune energetică și financiară din cauza modului în care sunt împinse înainte proiectele nucleare de la Doicești și Cernavodă. Într-o postare publicată pe Facebook, el a criticat atât relația contractuală cu compania americană implicată în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR), cât și felul în care autoritățile române au prezentat public aceste investiții. Sursa: Bursa
Petrișor Peiu avertizează asupra riscurilor financiare
Potrivit lui Peiu, miza nu este doar una tehnică, ci și una bugetară: România ar putea ajunge să suporte costuri foarte mari, în timp ce rezultatul final rămâne incert. El afirmă că politicienii au făcut în ultimii ani promisiuni pe care nu le puteau susține din punct de vedere tehnic și economic, în încercarea de a obține sprijin politic și strategic din partea Statelor Unite.
Doicești, între costuri mari și incertitudini
În analiza sa, Peiu susține că proiectul SMR de la Doicești ar putea ajunge la un contract estimat la aproximativ 9-10 miliarde de dolari, din care peste 7 miliarde ar urma să fie finanțate prin împrumuturi externe. El afirmă că există incertitudini atât privind costul final, cât și privind realizarea efectivă a centralei.
Fostul europarlamentar spune că tehnologia propusă de NuScale Power este un proiect de tip first-of-a-kind (FOAK), adică un cap de serie, ceea ce implică în mod normal costuri și riscuri mai mari decât tehnologiile deja mature comercial. În această logică, el susține că finanțarea ar veni cu dobânzi ridicate, iar energia produsă ar avea costuri mai mari decât alte surse.
Peiu compară, în postarea sa, energia estimată pentru viitoarea centrală cu cea care ar putea fi obținută prin centrale pe gaz sau prin hidrocentrale cu pompaj, despre care spune că ar fi mai ieftine. Aceste afirmații apar însă ca parte a analizei sale politice și economice, nu ca evaluări oficiale ale proiectului.
Cernavodă, tehnologia CANDU și întrebarea despre capacitatea industrială
Un alt punct central al criticii sale vizează reactoarele 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă. Peiu explică faptul că România folosește tehnologia CANDU, diferită de reactoarele de tip PWR dominante la nivel global. El subliniază că reactoarele CANDU funcționează cu uraniu natural și apă grea, în timp ce reactoarele PWR folosesc uraniu îmbogățit și apă obișnuită.
În acest context, Peiu atrage atenția că ultimul reactor CANDU conectat la rețea a fost unitatea 2 de la Cernavodă, în 2007, și pune sub semnul întrebării capacitatea industriei de a mai construi noi reactoare de acest tip după o pauză atât de lungă. El susține că lipsa unor proiecte similare recente ridică semne de întrebare privind disponibilitatea tehnologică și industrială pentru continuarea programului.
Presiune pe sistemul energetic și pe finanțele publice
Peiu afirmă că România nu ar avea capacitatea financiară de a susține simultan atât dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cât și proiectul SMR de la Doicești. În evaluarea sa, valoarea cumulată a investițiilor s-ar apropia de 20 de miliarde de dolari.
El leagă această problemă de vulnerabilitățile deja existente în sistemul energetic românesc. În postarea sa, menționează oprirea programată pentru modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă, închiderea unor grupuri pe cărbune și întârzierile din alte proiecte energetice, inclusiv Centrala Mintia și Centrala Iernut. În opinia sa, toate acestea reduc marja de manevră a României într-un moment în care investițiile noi ar trebui să compenseze pierderea unor capacități vechi.
El avertizează și că renunțarea la contractul pentru SMR ar putea genera litigii internaționale și tensiuni cu Statele Unite, pe care România le consideră partener strategic. Aceasta este una dintre cele mai sensibile teme din discuția publică, deoarece combină riscul financiar cu cel diplomatic.
O dezbatere care depășește un singur proiect
Mesajul lui Petrișor Peiu se înscrie într-o dezbatere mai largă despre ritmul investițiilor energetice din România și despre felul în care sunt evaluate proiectele mari, mai ales cele nucleare. Pe de o parte, susținătorii acestor investiții spun că ele sunt necesare pentru securitatea energetică și pentru reducerea dependenței de surse instabile. Pe de altă parte, criticii avertizează că proiectele lansate fără o fundamentare financiară solidă pot bloca ani de zile resurse publice și private.
În cazul de față, Peiu pune accent pe riscul ca România să încerce simultan prea multe proiecte costisitoare, într-un sistem care deja se confruntă cu întârzieri și cu lipsa unor capacități noi de producție. Chiar dacă evaluarea sa este una critică și politică, ea reflectă o întrebare mai largă: poate România să finanțeze în același timp mai multe proiecte nucleare majore fără să își tensioneze bugetul și fără să își asume riscuri suplimentare?
Răspunsul va depinde de costurile finale, de structura de finanțare și de calendarul real al proiectelor. Până atunci, discuția despre Doicești și Cernavodă rămâne una dintre cele mai importante din energia românească, tocmai pentru că mizele ei sunt simultan industriale, financiare și strategice.
