Nu a mai rămas mult timp până la Paște, iar în 2026, veștile sunt bune atât pentru angajați, cât și pentru elevi. În 2026, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie, ceea ce înseamnă un weekend prelungit pentru majoritatea salariaților.
Zile libere de Paște 2026
Potrivit legislației muncii, Vinerea Mare (10 aprilie 2026), prima și a doua zi de Paște (12 și 13 aprilie 2026) sunt zile nelucrătoare.
Astfel, angajații vor beneficia de o minivacanță de trei zile, iar pentru cei care nu lucrează în weekend, perioada liberă se întinde de vineri până luni inclusiv.
În cazul în care Guvernul va decide acordarea unei zile-punte pentru bugetari, minivacanța ar putea fi prelungită, însă o astfel de măsură este anunțată, de obicei, mai aproape de sărbători.
Vacanță de Paște 2026
Pe de altă parte, elevii vor avea parte de o vacanță mai lungă decât angajații. Vacanța este programată, conform structurii anului școlar, pe o perioadă de 10 zile, oferindu-le copiilor o pauză consistentă înainte de ultima parte a cursurilor.
În anul școlar 2025-2026, elevii vor beneficia de vacanța de Paște în perioada 4 – 14 aprilie 2026.





















