Tichete educaționale de 500 de lei pentru rechizite și haine pentru școală. Cine poate beneficia

tichete-educationale-elevi

foto stirilekanald.ro

Tichete educaționale de 500 de lei pentru rechizite și haine pentru școală. 410.000 de copii provenind din medii dezavantajate vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar, până în 2027, pentru achiziționarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei. 

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în această săptămână care stabilește regulile acordării acestui ajutor, informează libertatea.ro.

Cine poate beneficia

Vor beneficia, o dată pe an, de aceste tichete în valoare de 500 de lei copii de vârstă preșcolară, dar și cei din primar și gimnazial, care îndeplinesc o serie de condiții:

Tichete educaționale de 500 de lei pentru rechizite

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este cel care asigură coordonarea distribuirii tichetelor sociale pe suport electronic către inspectoratele școlare, care le trimit apoi către școli și apoi ajung la părinte. 

Tichetele pot fi folosite doar în magazine de materiale şcolare și îmbrăcăminte, nu pot fi convertite în bani sau să fie cumpărate alte produse cu ele, mai arată Ministerul Investițiilor.

Tichetele pot fi folosite timp de un an de la emiterea lor. 

Exit mobile version