Ministru Educației face precizări în legătură cu noile reguli ce prevăd interzicerea telefoanelor în timpul orelor de curs. Ce sancțiuni se aplică în cazul nerespectării măsurilor.
Între probele de la Evaluarea Naţională din anul şcolar 2024 - 2025 va exista o zi liberă, iar lucrările candidaţilor pot fi văzute înainte de depunerea contestaţiilor
Școala începe curând, cu o mulțime de obligații, inclusiv pentru părinți. Aceștia vor trebui să semneze un contract educațional care prevede, între altele, că vor participa la ședințele cu învățătorii...
Ministerul Educației impune noi reguli la început de an școlar. Amplasarea camerelor de detenție, interdicția telefoanelor mobile, codul vestimentar sau portofoliul educațional sunt doar câteva dintre ele.
O școală privată din Londra va deschide, din septembrie, prima clasă din Regatul Unit în care inteligența artificială (AI) va prelua rolul profesorilor umani.