O nouă materie ar putea fi introdusă în şcoli

materie-noua

foto infoactual.ro

O nouă materie ar putea fi introdusă, în curând, în şcolile din România. Noul obiect ce ar urma să fie studiat vine în sprijinul sănătăţii copiilor.

Materia ar putea fi predată fie în cadrul orelor de sport, fie ca materie separată.

”Obiectivul nostru major – introducerea acestei discipline noi de educaţie nutriţională în şcoli, la nivelul gimnazial – trebuie finalizat, implementat fie ca materie de sine stătătoare (cazul ideal), fie ca modul de studiu în cadrul orelor de sport sau ale unor discipline conexe”

„Sănătatea şi educaţie nutriţională a copiilor noştri sunt esenţiale pentru viitorul nostru ca naţiune”

Cu sprijinul vostru, al tuturor părinţilor şi factorilor de decizie din România, putem să aducem această schimbare şi să ne asigurăm că tinerii noştri cresc puternici şi sănătoşi”, 

a explicat vicepreşedintele Agenției Naționale pentru Sport.

Părinții sunt mulţumiţi de iniţiativă şi spun că un astfel de curs ar fi binevenit, scrie observatornews.ro.

Calendarul anului școlar 2023-2024

Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel:

Modulul 1

Modulul 2 

Modulul 3 

Modulul 4

Modulul 5 

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”

Desfășurarea programelor „Școala altfel” și „Școala verde” va avea loc „în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două progame se planifică în intervale de cursuri diferite.

La clasele din învățământul liceal- filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate celor două programe, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate celor două programe se organizează activități de instruire practică.

Exit mobile version