Adrian Mititelu jr., fiul patronul clubului FC U Craiova, Adrian Mititelu, aflat în închisoare, a fost interzis un an pe stadioane de către Jandarmerie, după un incident petrecut, luni, la...
O tânără în vârstă de 21 de ani, din Craiova, a ajuns la spital, astăzi, în urma unui accident care a avut loc pe o stradă din municipiul Craiova și...
În ultimele 24 de ore au fost 11.073 de cazuri noi de COVID-19. Rata de pozitivare a testelor a fost de 15,3%. Alte 591 de decese au fost raportate de...
Pandemia Covid-19 a ucis peste cinci milioane de oameni în lume de când Biroul OMS din China a anunţat apariţia bolii, la sfârşitul lui decembrie 2019, potrivit unui bilanţ realizat...
Conducătorii PNL au decis să reia negocierile pentru formarea unei majorități în Parlament astfel încât să reușească să treacă un guvern, dar, deși la nivel oficial declarațiile liberalilor ar favoriza...
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a declarat într-o conferință de presă că în acest moment PNL are în față doar două variante pentru realizarea unei majorități în Parlament:...
Partidul PNL începe marți negocierile pentru formarea unei majorități, după ce, luni seară, Nicolae Ciucă a anunțat că-și depune mandatul de premier desemnat și că renunță să meargă în Parlament...
ANM a emis, astăzi, atenționări nowcasting cod galben de vânt puternic și ceață, pentru mai multe zone din țară. Se circulă în condiții de ceață pe Autostrada Soarelui, A3 București-Ploiești și...
ANPC a propus închiderea pentru maximum șase luni a supermarketurile Auchan Titan, Vitan, Militari și Berceni, după ce inspectorii au găsit mai multe probleme în timpul controalelor făcute luni, 1...