Panică totală la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei. Mai mulți copii au ajuns la spital, după ce au început să se simtă rău. Ce au pățit copiii.
Mai mulți copii de grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au ajuns la spital după ce au început să se simtă rău. Incidentul a avut loc pe strada Sfântul Ștefan, iar autoritățile au transmis că ar putea fi vorba de o toxiinfecție alimentară.
Alertă la o grădiniță din București
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), în total, 13 persoane au fost evaluate medical. Potrivit sursei citate, este vorba despre 12 copii cu vârste cuprinse între trei și șase ani, dar și un adult.
La fața locului au intervenit rapid echipaje SMURD, ambulanțe și autospeciale cu modul de prim-ajutor. Copiii și adultul au fost transportați la mai multe spitale din București, printre care Victor Gomoiu, Marie Curie, Grigore Alexandrescu, Matei Balș și Spitalul Județean Ilfov. În timpul intervenției, mai mulți părinți au venit la grădiniță și au luat copiii care nu prezentau simptome.
„În urmă cu scurt timp, am intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat mai multor persoane, din cadrul unei unități de învățământ (grădiniță) de pe strada Sfântul Ștefan, din sectorul 2 al Capitalei. Au fost evaluate medical 13 persoane ce prezentau stare de rău, dintre care 1 adult și 12 copii (vârste cuprinse între 3-6 ani), cu simptome de toxiinfecție alimentară„
„Au fost alertate progresiv următoarele resurse: 2 autospeciale de stingere ce prezintă modul de prim-ajutor, 7 echipaje SMURD, 1 motocicletă SMURD și, în sprijin, 2 echipaje SABIF. În acest moment, echipajele medicale au transportat 1 adult și 12 copii la următoarele spitale: Victor Gomoiu, Marie Curie, Grigore Alexandrescu, Matei Balș și Județean Ilfov. Pe timpul intervenției, mai mulți părinți au sosit la locația în cauză și au preluat copiii fără simptome”, au transmis reprezentanții ISUBIF.






















