Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2022) are loc astăzi pe Aeroportul Băneasa din Capitală, după ce ieri desfășurarea lui s-a amânat din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Cei mai buni piloți din aviația civilă și militară din România, dar și din alte state membre NATO, vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită.te acolo și ne spune care este atmosfera.
Vestea bună este că vremea nu va împiedica acest show să se desfășoare față de ziua de ieri când am văzut, a plouat aproape continuu. Astăzi șansele de precipitații sunt 10 %. Dacă e să plouă, va fi o ploaie măruntă care în niciun caz nu va da peste cap programul organizatorilor, program care oficial începe la ora 10.00 cu primele zboruri ale celor de la Forțele Aeriene Române”
„Accesul publicului a fost deja permis și începe să fie permis încă de acum. Și încep să vină oamenii ușor-ușor. În primul rând la expoziția statică, iar apoi către ceea ce vom vedea pe cer – foarte multe avioane, zeci de avioane și elicoptere militare, civile, de acrobați și o zonă în premieră, o zonă de gaming și de social media gaming”,
a declarat Cristi Popovici la Antena3.





















