Marcel Ciolacu a declarat că românii ar putea scăpa de vize pentru Statele Unite în luna octombrie a acestui an, însă este nevoie de o mobilizare și din partea românilor.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează până luni dimineaţa, bazine hidrografice din şapte judeţe.
Evaluarea Națională pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, 13 mai. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene la limba română, matematică şi ştiinţe...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă alertă meteo de vreme severă. Astfel, de la ora 12.00 intră în vigoare un cod galben de ploi torențiale, vijelii şi grindină
Un autobuz cu 20 de pasageri s-a prăbușit de pe un pod, în Rusia, vineri, 10 mai. Tragedia s-a produs în centrul fostei capitale a Federației Ruse, Sankt Petersburg
Legea prin care evazioniștii sunt scăpați de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Veşti bune pentru milioane de pensionari. Daniel Baciu a anunţat că procesul de recalculare a pensiilor se află pe final şi a oferit graficul care va fi finalizat cu primirea...