Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de omor calificat, după ce un conflict...
Este risc de prăbușire la Salina Praid. Ploile torențiale și vremea extremă din ultimele saptămâni au surpat albia pârâului Corund, iar apa a ajuns în galeriile salinei.
Programul Rabla Auto 2025 va începe foarte târziu în comparație cu anii trecuți, sesiunea pentru persoane fizice urmând să fie deschisă pe 19 iunie, anunță Administrația Fondului pentru Mediu.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, miercuri, avertizările Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii
Președintele PNL Ilie Bolojan a declarat miercuri, după discuțiile de la Cotroceni cu Nicușor Dan, că România e într-o situație economică complicată și că trebuie crescută cota de încasare.
Meteorologii ANM au actualizat avertizările cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vânt puternic, care vor afecta aproape toată țara până joi seara.
Centrul Infotrafic îi anunță pe șoferi că, azi, 28 mai, sunt restricții de circulație pe Autostrada A1, pe sensul de mers dinspre Pitești spre București.
Misiune extrem de dificilă şi pentru angajaţii de la Drumuri şi Poduri ieri pe Drumul Naţional 7, Valea Oltului, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, pe carosabil
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a răspuns la mesajul lui Donald Trump, în care republicanul firma că "multe lucruri foarte rele s-ar fi întâmplat deja în Rusia"