O echipă de cercetători a identificat o linie de simetrie până acum trecută cu vederea, care împarte Pământul în două jumătăți estică și vestică cu o capacitate aproape identică de a reflecta lumina solară în spațiu. Descoperirea, prezentată în Nature și relatată de IFLScience, ar putea avea relevanță pentru înțelegerea bugetului radiativ al planetei și pentru testarea modelelor climatice.
Fenomenul vine în completarea unei simetrii deja cunoscute de oamenii de știință: emisferele nordică și sudică reflectă, în linii mari, aceeași cantitate de radiație solară, deși au mase continentale, distribuții ale norilor și tipare meteorologice diferite. Explicația exactă pentru acest echilibru nord-sud nu este încă pe deplin clară, însă cercetătorii au presupus că norii mai numeroși din emisfera sudică compensează parțial influența continentelor extinse și a aerosolilor produși de activitatea umană din emisfera nordică.
Unde trece noua linie de echilibru
În timp ce analizau dacă Pământul ar putea ascunde și alte axe de echilibru, Jianhao Zhang, de la National Oceanic and Atmospheric Administration din Statele Unite, și colegii săi au ajuns la o altă împărțire a globului. Potrivit datelor analizate, linia trece de-a lungul meridianelor de 27° est și 153° vest, traversând Europa, Turcia, Africa și Alaska. În această configurație, cele două jumătăți rezultate reflectă aproape aceeași cantitate de lumină solară înapoi în spațiu.
Cercetătorii au folosit 25 de ani de date continue, colectate între 2001 și 2025 de sateliții CERES ai NASA. Setul de date măsoară energia solară reflectată în spațiu, un element esențial al bugetului radiativ al Pământului. Acest echilibru, cunoscut drept Earth’s Radiation Budget (ERB), este important deoarece influențează stabilitatea temperaturii medii globale: atunci când este în echilibru, temperatura rămâne relativ stabilă, iar când este perturbat, apar condițiile care favorizează schimbările climatice și încălzirea globală.
Ce au observat cercetătorii
Echipa a separat datele în categorii, inclusiv pentru cantitatea de lumină reflectată de oceanele fără gheață și de suprafețele terestre, apoi a comparat rezultatele cu modele climatice. Prin „tăierea” digitală a planetei în secțiuni diferite după latitudine, cercetătorii au identificat o împărțire est-vest în care cele două jumătăți au valori aproape egale ale reflecției solare.
Potrivit datelor descrise de Zhang, cele două emisfere au aproape aceeași proporție de apă oceanică fără gheață, o acoperire similară de nori și cantități apropiate de radiație solară reflectată de cerul fără nori. La început, cercetătorul s-a arătat sceptic, însă ulterior a susținut că descoperirea este semnificativă tocmai pentru că nu reprezintă o simplă împărțire arbitrară a unei sfere, ci o structură unică, persistentă și cu o simetrie dublă, pe care a descris-o drept „triple symmetry” într-un comentariu publicat pe blogul Nature.
Legătura posibilă cu ENSO
Una dintre ipotezele de lucru ale echipei este că mecanismul din spatele acestei stabilități ar putea fi El Niño–Southern Oscillation, sau ENSO. Zhang a scris că variațiile anuale fine ale longitudinii exacte a acestei simetrii se corelează statistic cu înregistrările ENSO. În interpretarea sa, circulația Walker — un sistem atmosferic de mare amploare care leagă norii din Pacificul tropical și din alte regiuni — ar funcționa ca un mecanism de ajustare la scară planetară.
În anii La Niña, emisfera estică ar reflecta ușor mai multă lumină, iar în anii El Niño, emisfera vestică ar prelua acest rol. Pe termen lung, această alternanță ar menține linia de echilibru ancorată în jurul meridianului de 27° est, potrivit explicației oferite de cercetător.
De ce contează pentru modelele climatice
Descoperirea nu este doar o curiozitate geografică. Cercetătorii spun că noua simetrie est-vest poate deveni un instrument util pentru verificarea modelelor climatice actuale și viitoare. Un model credibil ar trebui să reproducă nu doar cantitatea totală de lumină reflectată în zona de 27° est, ci și componentele asociate norilor, cerului senin și proporției de oceane care stau la baza acestui echilibru.
În acest sens, noua axă de simetrie poate funcționa ca o formă de control suplimentar pentru simulările climatice, ajutând la identificarea diferențelor dintre modelele care surprind corect procesele atmosferice și cele care nu o fac. În același timp, rezultatele sunt prezentate ca un avertisment în legătură cu intervențiile de tip geoinginerie solară, deoarece modificarea bugetului radiativ al Pământului ar putea altera echilibrele deja existente.
Pe scurt, studiul sugerează că planeta are o structură de echilibru mai complexă decât părea la prima vedere, iar această simetrie est-vest ar putea deveni un reper important pentru climatologi. Pentru cititori, concluzia practică este simplă: orice discuție despre clima Pământului trebuie să țină cont nu doar de temperaturi și emisfere, ci și de felul în care planeta reflectă energia solară în spațiu.
Rețineți: noua linie de simetrie identificată la 27°E și 153°W oferă un test suplimentar pentru modelele climatice, iar relevanța ei depinde de cât de bine reproduc acestea modul în care Pământul reflectă lumina solară.
