Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineața o informare de vreme rea, valabilă de diseară, ora 22:00, până marți seara, pentru sud-vestul României și Carpații Meridionali.
Potrivit specialiștilor, vor fi rafale de vânt de până la 65 km/h, izolat 70 km/h, iar de marți vântul va fi puternic și în unele regiuni din Moldova. Județul Caraș-Severin se află sub cod galben de vânt în perioada 8 martie, ora 22:00 – 10 martie, ora 22:00.
Informare meteorologică de vreme rea
Meteorologii au transmis în această dimineaţă un mesaj de vreme severă, valabil de astăzi, de la ora 22:00 până marţi, la ora 22:00. Alerta meteo vine la doar o zi după s-a anunţat că vor fi temperaturi de 18 grade Celsius și cer senin în următoarea săptămână în toată țara.
„Vântul va avea intensificãri temporare în sud-vestul ţãrii, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, iar marţi (10 martie) local şi în Moldova. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montanã înaltã rafalele vor atinge 60…80 km/h”, au precizat oficialii ANM pe site-ul oficial al instituţiei.
Cod galben de vânt, valabil pentru toate regiunile din jud. Caraș-Severin
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Meteorologie au spus că tot judeţul Caraş-Severin este vizat de un cod galben de vânt, valabil în perioada 8 martie, ora 22:00 – 10 martie, ora 22:00.
„În intervalul menţionat, local în judeţul Caraş-Severin, vântul va avea intensificãri cu viteze de 50…65 km/h şi izolat de 70 km/h”, au atenţionat meteorologii.
Conform prognozei meteo actualizate, până la finalul lunii martie vom avea o vreme apropiată de normalul perioadei, cu temperaturi ușor mai ridicate și puține ploi. Ulterior, valorile termice și precipitațiile vor reveni la normalul climatic specific acestei perioade.





















