În cultura românească, ziua de 24 iunie adună laolaltă mai multe repere care au supraviețuit în forme diferite: ritualuri de Sânziene, obiceiuri de Drăgaică și sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Sociologul și scriitorul Ciprian Voicilă spune, într-un material publicat de cotidianul.ro, că această suprapunere arată tocmai felul în care tradiția funcționează ca o continuitate vie, nu ca o formulă fixă.
O sărbătoare cu mai multe straturi de sens
În lectura sa, sărbătoarea este înțeleasă diferit în funcție de regiune și de memoria locală. În unele zone, accentul cade pe sensul creștin, legat de Sfântul Ioan Botezătorul, iar în altele rămâne puternică dimensiunea precreștină, asociată cu Sânzienele sau cu Drăgaica.
Sânzienele, florile și legendele din lumea satului
Voicilă amintește că, în tradiția populară, Sânzienele erau văzute ca ființe binevoitoare, capabile să aducă noroc, sănătate oamenilor, animalelor și holdelor. În același timp, ele puteau fi percepute și ca primejdioase dacă erau supărate. Din această credință s-au născut și numeroase practici legate de flori, cununi și semne de viitor.
Fetele nemăritate culegeau, potrivit tradiției, flori de sânziene din pădure sau din poieni și își făceau cununi ori cingători. Acestea erau aruncate pe acoperiș, iar felul în care cădeau, erau luate de vânt sau se uscau era interpretat ca un indiciu despre norocul ori viitorul familiei. Tot de Sânziene erau culese și plantele de leac, considerate eficiente după această perioadă și păstrate apoi pentru folosul casei.
În aceeași zonă de credințe intră și legendele despre Iarba fiarelor, plantă asociată în poveștile populare cu haiducii și cu puteri ieșite din comun. În unele variante, planta ar fi putut deschide lacăte sau devia gloanțe, iar descoperirea ei era legată de semne și probe simbolice transmise în tradiția orală.
Drăgaica și sensul arhaic al sacrului
În alte regiuni, spune sociologul, sărbătoarea este legată mai ales de Drăgaică. În zona Buzăului, de pildă, își amintește de târgurile de Drăgaică din copilărie. În satul vechi, fetele nemăritate deveneau drăgăici, iar una dintre ele era aleasă drept Mireasa Drăgaică. Aceasta era îmbrăcată ca o mireasă și era investită, în credința populară, cu puterea de a da rod grâului și miros florilor.
Voicilă explică această lume simbolică prin ideea de sacru precreștin și prin noțiunea de numinos, așa cum este ea descrisă de istoricul religiilor Rudolf Otto: o putere care fascinează, dar care și înfioară. În această logică, apropierea de sacru cere pregătire și respectarea unor reguli, altfel contactul cu el poate deveni periculos.
El dă ca exemplu și Călușarii, despre care spune că erau legați de Iele și de ritualuri de vindecare. În tradiția populară, călușarii trebuiau să respecte o perioadă de izolare și disciplină înainte de a intra în jocul ritual, tocmai pentru a putea lucra cu această forță considerată specială.
Sfântul Ioan Botezătorul și sensul creștin al zilei
Pe lângă aceste straturi arhaice, ziua de 24 iunie are și un sens creștin clar: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ciprian Voicilă amintește că acesta s-a născut în familia preotului Zaharia, că mama sa se trăgea din seminția lui Aaron și că nașterea i-a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil.
În tradiția creștină, Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care pregătește venirea lui Iisus Hristos. Mesajul său, „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor”, rămâne esențial pentru înțelegerea rolului său religios. Voicilă subliniază și diferența dintre botezul pocăinței, asociat cu misiunea lui Ioan, și botezul creștin, legat de viața Bisericii după Cincizecime.
Memoria socială și reinventarea tradițiilor
Dincolo de diferențele dintre sensul popular și cel religios, sociologul vede în aceste practici o formă de memorie socială. Chiar dacă multe ritualuri nu mai sunt trăite astăzi în forma lor veche, simplul fapt că sunt amintite, discutate și puse în circulație publică păstrează o legătură cu lumea satului tradițional.
El observă că, în prezent, unele obiceiuri sunt reluate sub forma târgurilor, festivalurilor sau a unor manifestări culturale dedicate Drăgăicii ori iei românești. În antropologie, spune Voicilă, există și ideea de reinventare a tradițiilor: unele dispar, altele sunt reconstruite de generațiile actuale. Important, în această perspectivă, este ca ele să continue să existe în conștiința publică.
Tradiția, în concluzia sa, înseamnă continuitate, iar continuitatea nu este posibilă fără memorie socială. Pentru cititorul de azi, aceasta este poate și cea mai practică lecție a sărbătorii: obiceiurile nu supraviețuiesc doar prin repetare, ci și prin felul în care sunt înțelese și transmise mai departe.
Ideea esențială: indiferent dacă este privită prin Sânziene, Drăgaică sau Sfântul Ioan Botezătorul, ziua de 24 iunie rămâne un reper al continuității culturale și al memoriei colective.
