Pentru una dintre mesele principale ale zilei, îți oferim o rețetă de cușcuș cu legume la cuptor, un preparat simplu și ușor. În plus, este și hrănitor și foarte rapid de preparat, iar legumele le poți alege după preferințe.
Cușcușul este un aliment din categoria pastelor făinoase ce se obține din grâu dur, numit şi semolină. Este perfect pentru a da consistență mâncărurilor, ca și orezul, sau pastele. Este un aliment cu un conținut bogat în fibre, minerale și vitamine. Dintre acestea amintim seleniu, tiamina, niacina, acid folic și mangan.
Cușcuș cu legume la cuptor – Ingrediente
- 250 gr cușcuș
- 350 ml supă de legume
- 1 lingură cremă de oțet balsamic
- 250 gr ciuperci
- 1 dovlecel
- 1 ardei gras, roșu
- 2 morcovi
- 1 ceapă
- 200 gr roșii cherry
- 3 fire de sparanghel verde
- sare și piper
- 1 lingură ulei de măsline
- 30 gr unt
- 1 crenguță de rozmarin
- 4-5 frunze de busuioc
Mod de preparare
Începe prin a curăța legumele și a le tăia în bucăți mai mari. Ciupercile șterge-le bine cu prosoape de hârtie umezite și taie-le în jumătăți. Pornește cuptorul la 200 de grade Celsius.
Pune toate legumele într-o tavă încăpătoare, unsă cu unt și stropește-le cu ulei de măsline. Poți renunța la unt și dubla cantitatea de ulei. Presară peste legumele din tavă sare, piper și oregano uscat. Adaugă și o crenguță de rozmarin și dă tava la cuptor pentru 30 de minute.
Între timp, pune cușcușul într-un vas. Încălzește supa de legume până la punctul de fierbere și toarn-o peste cușcuș. Acoperă vasul și lasă cușcușul să se hidrateze până absoarbe toată supa.
Poți folosi supă de pui sau de vită, dar la fel de bine poți folosi și apă fiartă, ușor sărată. Mai amestecă din când în când cușcușul pentru a-l aera.
După ce au stat legumele la cuptor 20 de minute, amestecă cușcușul cu crema de oțet balsamic și frunze de busuioc rupte mărunt. Adaugă peste legumele din tavă, cușcușul hidratat. Amestecă bine toate ingredientele. Mai lasă tava cu cușcuș cu legume la cuptor 10 minute, cu intensitatea redusă la 175 de grade Celsius.
Poți servi preparatul pe bază de cușcuș și legume simplu, la masa de prânz sau la cină.























