Vremea va fi mai rece, cu precădere în vest, sud și sud-est, acolo unde temperaturile vor coborî semnificativ, sub normalul perioadei, în timp ce în restul țării temperaturile se situează în jurul mediilor multianuale. Sunt așteptate ploi, sub formă de averse, iar izolat se pot forma și descărcări electrice.
La munte, în zona înaltă a Carpaților Meridionali, precipitațiile se transformă în lapoviță și ninsoare, iar pe spații restrânse se pot acumula cantități mari de apă.
În ceea ce privește vântul, acesta va sufla slab spre moderat, dar în zona montană va suferi intensificări, mai ales la altitudini mari.
Temperaturile maxime ale zilei se vor situa între 9-18 grade Celsius, acestea fiind înregistrate mai ales în Moldova. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea se vor încadra între 4-9 grade Celsius.
Vremea în București
ANM transmite că în capitala țării vremea va fi mohorâtă, cu cer înnorat și tendințe de ploi temporare, în vreme ce vântul va sufla slab sau moderat.
Temperatura maximă a zilei va fi în scădere accentuată față de ziua precedentă, astfel că nu va depăși 14 grade Celsius, în vreme ce minimele din termometru se vor situa în jurul valorilor de 5-8 grade Celsius.





















