Pakistan, Arabia Saudită și Turcia au făcut la Istanbul un pas important în direcția instituționalizării noului lor pact de apărare, numit oficial Mecca Defence Alliance. După reuniunea oficialilor de rang înalt, ministrul turc de externe Hakan Fidan a spus că a fost creat un secretariat la Riad și că primul secretar-general va fi desemnat dintre pakistanezi.
Potrivit părților, grupul de lucru format în baza acordului semnat la Mecca pe 7 august a început să traducă în termeni practici o formulă politică ambițioasă: un atac asupra unuia dintre cele trei state ar urma să fie tratat ca un atac asupra tuturor.
De la declarație politică la mecanism de lucru
Însă tocmai aici începe partea dificilă. Deocamdată, nu este clar cum va funcționa exact structura instituțională, când ar putea fi activată clauza de apărare mutuală și ce nivel de coordonare militară va exista între cele trei armate. În lipsa unor răspunsuri ferme, pactul se află într-o zonă intermediară între semnal strategic și arhitectură de securitate propriu-zisă.
Ce au discutat oficialii la Istanbul
Întâlnirea a avut loc la câteva zile după ce șeful armatei pakistaneze, feldmareșalul Asim Munir, și vicepremierul Ishaq Dar au ajuns în Turcia. Delegația pakistaneză a fost condusă de Dar, Munir și ministrul apărării Khawaja Asif. Turcia a fost reprezentată de Fidan, de ministrul apărării Yasar Guler și de șeful Statului Major, Selcuk Bayraktaroglu. Din partea Arabiei Saudite au participat ministrul de externe Faisal bin Farhan Al Saud, ministrul apărării Khalid bin Salman și șeful Statului Major, Fayyad al-Ruwaili.
Conform Ministerului de Externe al Pakistanului și oficialilor turci, agenda a inclus interoperabilitate militară, exerciții comune, cooperare în industria de apărare, inclusiv producție și cercetare comune, precum și coordonare antiteroristă. Fidan a spus anterior, într-un interviu pentru Anadolu Agency, că secretariatul permanent ar urma să fie bazat în Arabia Saudită, dar structura și mandatul său trebuie încă stabilite de cele trei state.
Analogia cu NATO apare frecvent în discuțiile publice, dar mai mulți analiști avertizează că ea are limite importante. Pactul nu are, cel puțin deocamdată, comandă integrată, forță permanentă sau mecanisme militare comune comparabile cu cele care susțin alianța nord-atlantică. Cu alte cuvinte, valoarea sa reală va depinde mai puțin de formularea politică și mai mult de capacitatea celor trei capitale de a construi instituții, proceduri și încredere reciprocă.
Războiul din regiune apasă asupra noii alianțe
Reuniunea de la Istanbul a avut loc într-un moment regional tensionat, la scurt timp după reluarea schimburilor de lovituri dintre Washington și Teheran, pe fondul unui război care durează de peste șase luni după atacurile lansate de SUA și Israel asupra Iranului la 28 februarie. În acest context, pactul dintre Pakistan, Arabia Saudită și Turcia nu poate fi citit doar ca un exercițiu diplomatic; el este și o reacție la o regiune în care liniile de securitate se schimbă rapid, iar vechile garanții par tot mai puțin stabile.
Munir a fost la Teheran pe 24 august, în a patra sa vizită în Iran din acest an, unde s-a întâlnit cu președintele Masoud Pezeshkian, ministrul de externe Abbas Araghchi și secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei. Armata pakistaneză a descris vizita ca parte a eforturilor de a opri războiul. Oficialii pakistanezi au spus că discuțiile au produs progrese semnificative pentru relansarea memorandumului de înțelegere Islamabad, mediat de Pakistan, și pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz. Totuși, optimismul nu a fost împărtășit pe deplin la Washington: președintele Donald Trump a spus două zile mai târziu că SUA nu se grăbesc cu discuțiile cu Teheranul.
În dimineața de luni, Comandamentul Central al armatei americane a lovit două lansatoare de rachete ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice pe insula Larak, în Strâmtoarea Hormuz. La scurt timp, IRGC a anunțat că a lovit baze din Iordania și Emiratele Arabe Unite, deși Amman și Abu Dhabi au negat că respectivele baze ar fi fost vizate. Pentru Islamabad, care încearcă să rămână în același timp partener de securitate pentru Riad și interlocutor credibil pentru Teheran, această evoluție complică ecuația.
O alianță defensivă, dar cu potențial politic larg
Hakan Fidan a spus că alianța se bazează pe principii internaționale precum respectarea suveranității, integrității teritoriale și neamestecul în treburile interne și că rămâne deschisă participării altor state din regiune. Ministerul de Externe al Pakistanului a transmis, de asemenea, că pactul rămâne deschis altor membri, iar Ishaq Dar a subliniat că acordul este defensiv și nu înlocuiește alte aranjamente bilaterale sau multilaterale existente.
Totuși, extinderea nu este o chestiune pur declarativă. Dacă pactul va primi noi membri, va trebui clarificat cine își asumă apărarea cui, în ce condiții și cu ce consecințe politice. Aici se vede diferența dintre o formulă de solidaritate și o arhitectură de securitate matură: prima poate fi anunțată rapid, a doua cere reguli, ratificări și costuri asumate.
Cine ar putea intra mai departe
Bangladesh a fost cel mai explicit în a semnala interes. Un oficial de la Dhaka a spus că nu ar fi neobișnuit ca un stat islamic să adere la o asemenea formulă. Egiptul a participat la reuniuni de securitate în format cvadrilateral alături de Pakistan, Turcia și Arabia Saudită, iar președintele Recep Tayyip Erdogan a spus într-un interviu pentru Al Jazeera că aderarea Cairo-ului este posibilă. Ministrul egiptean de externe, Badr Abdelatty, a invocat însă chestiuni constituționale și juridice înainte de orice decizie.
În interiorul Consiliului de Cooperare al Golfului, fostul premier qatarez Hamad bin Jassim Al Thani a cerut public aderarea tuturor celor șase state. Analiștii citați de Al Jazeera sunt însă împărțiți. Unii văd Egiptul drept candidatul cu cea mai mare greutate strategică, alții cred că state precum Qatar, Kuweit și Bahrain ar putea fi mai aproape de o eventuală aderare, tocmai pentru că au relații apropiate cu semnatarii și caută să-și diversifice opțiunile de securitate dincolo de SUA.
În același timp, Turcia a transmis că vrea să lărgească treptat cadrul, iar unii experți cred că extinderea va depinde de felul în care pactul va rezista după actualul ciclu de escaladare. Dacă mecanismele comune, secretariatul și proiectele industriale vor supraviețui crizelor curente, alianța ar putea deveni mai mult decât un semnal geopolitic. Dacă nu, va rămâne o formulă promițătoare, dar incompletă.
Testul real abia începe
Poate cel mai important element al momentului este că noul pact nu este testat în vid, ci într-o regiune în care războiul, descurajarea și diplomația se suprapun. Israelul, Iranul, SUA, Siria, Golful și coridoarele maritime din jurul Strâmtorii Hormuz creează un mediu în care orice nouă alianță este citită imediat prin prisma echilibrului de putere. În acest sens, Mecca Defence Alliance spune ceva nu doar despre intențiile celor trei semnatari, ci și despre nevoia lor de a răspunde unei ordini regionale tot mai fragmentate.
Deocamdată, întrebarea nu este doar cine ar putea adera mai departe, ci dacă cei trei fondatori pot transforma o promisiune de apărare comună într-un mecanism credibil, previzibil și suficient de clar încât să conteze în momentul unei crize reale. Al Jazeera a relatat că tocmai această trecere de la simbol la structură va decide dacă pactul devine o piesă durabilă a securității regionale sau doar o reacție la o perioadă de escaladare.
