În Gaza, dreptul la sănătate nu mai funcționează ca un drept universal, ci ca o resursă rară, accesibilă doar celor care mai au puterea, banii sau norocul de a ajunge la un punct medical încă funcțional. Aceasta este imaginea conturată de un articol de opinie publicat de Al Jazeera, semnat de un scriitor și asistent medical din Gaza, care descrie o rețea sanitară împinsă spre colaps, în special în taberele de strămutați.
Un sistem medical care nu mai ajunge la cei mai vulnerabili
Autorul notează că spitalele nu mai sunt ținta atacurilor descrise în primele luni ale războiului, însă degradarea sistemului continuă. În locul distrugerii spectaculoase, apare o eroziune mai tăcută: lipsa apei potabile, igiena precară, temperaturile extreme și absența serviciilor medicale de bază. Pentru oamenii care trăiesc în corturi sau în clădiri avariate, boala nu mai înseamnă doar suferință, ci și imposibilitatea practică de a primi îngrijire.
Tabere improvizate, servicii aproape inexistente
Textul descrie o vizită recentă într-o tabără informală amenajată pe terenul rămas din școala Hassan Salama, în cartierul Nasr din orașul Gaza. Potrivit articolului, școala a fost devastată după bombardamentul din august 2024, când atacul asupra acesteia și asupra școlii vecine Nasr s-a soldat cu cel puțin 30 de morți. Astăzi, în curtea școlii și în ceea ce a mai rămas din clădire locuiesc în corturi sute de persoane rămase fără adăpost și fără resurse.
În acel spațiu nu există o organizație care să administreze tabăra, iar asta înseamnă, potrivit autorului, că nu există nici servicii medicale organizate. O echipă de medici de la o clinică privată locală a oferit consultații gratuite pentru o zi, iar în acea singură intervenție au fost văzuți cel puțin 150 de pacienți. Problemele raportate au mers de la hipertensiune și boli cronice, precum diabetul și afecțiunile renale, până la infecții precum hepatita și scabia. La copii au fost observate cazuri de varicelă, gastroenterită, diaree și infecții respiratorii.
Imaginea care reiese din acest episod este una a nevoii medicale acumulate, nu a unei crize izolate. Chiar și atunci când există o echipă dispusă să ofere ajutor, cererea depășește rapid capacitatea de răspuns. Într-un astfel de context, un consult de bază devine un eveniment excepțional, nu o rutină de sănătate publică.
Drumul până la medic a devenit o barieră în sine
Articolul subliniază că, pentru mulți oameni din taberele de strămutați, simplul drum până la un medic a devenit aproape imposibil. Costurile de transport, distanțele mari, epuizarea fizică și căldura extremă îi fac pe mulți pacienți să amâne îngrijirea, chiar și atunci când au nevoie urgentă de ea. Într-un sistem sănătos, accesul la medic este o chestiune de organizare. În Gaza, potrivit acestei relatări, el a devenit o chestiune de supraviețuire logistică.
Autorul oferă exemplul unui bărbat de 46 de ani, rănit la picior de schije și nevoit să se deplaseze cu cârje. Acesta suferea și de hipertensiune, dar nu putea ajunge la spitalul Al Rantisi, care funcționează doar parțial și oferă servicii mai ales pentru copii și pacienți oncologici. Pentru a ajunge la o altă unitate medicală și a primi gratuit o evaluare și o rețetă, ar fi trebuit să plătească cel puțin 8 dolari pentru transport, o sumă mare pentru majoritatea oamenilor din taberele de strămutați, care se luptă chiar și pentru mesele zilnice.
Într-un astfel de cadru, întârzierea tratamentului nu mai este doar o problemă administrativă. Lipsa medicamentelor, condițiile de trai și imposibilitatea de a ajunge la îngrijire pot agrava bolile și pot transforma afecțiuni tratabile în situații fatale. Aceasta este una dintre concluziile centrale ale textului: sistemul medical nu e doar slăbit, ci rupt de realitatea celor mai vulnerabili.
De la clinicile UNRWA la o rețea redusă la minimum
Articolul plasează această degradare într-o perspectivă istorică. După Nakba, UNRWA a avut un rol esențial în organizarea asistenței medicale de bază pentru refugiații palestinieni ajunși în Gaza, inclusiv prin deschiderea de clinici în fiecare tabără de refugiați. Înainte de război, agenția administra 22 de clinici în Fâșia Gaza. Potrivit unei relatări recente citate de autor, doar șase mai sunt funcționale astăzi.
La nivelul spitalelor, situația este la fel de limitată. Din cele 34 de spitale din Gaza, doar 19 mai funcționează parțial. Formularea este importantă: „parțial” înseamnă că multe secții nu mai operează deloc, din cauza distrugerilor suferite. În întregul teritoriu mai există doar 2.200 de paturi pentru internare pentru aproximativ 2 milioane de oameni. Înainte de război, doar spitalul Al Shifa avea 700 de paturi.
Dincolo de cifre, articolul arată cum prăbușirea infrastructurii medicale schimbă însăși definiția accesului la sănătate. Analizele de laborator, intervențiile chirurgicale și multe tratamente nu mai sunt disponibile, fie pentru că lipsesc materialele, fie pentru că lipsesc medicii care să le poată efectua. În aceste condiții, sănătatea nu mai este garantată de sistem, ci negociată de la caz la caz, în funcție de resursele individuale.
O criză medicală care devine și o criză de demnitate
Mesajul de fond al textului publicat de Al Jazeera este că Gaza are nevoie nu doar de reconstrucția spitalelor, ci și de refacerea îngrijirii primare, în special prin clinici de bază care să ajungă la oamenii din taberele de strămutați. În lipsa acestui nivel elementar de asistență, sistemul sanitar rămâne concentrat în puține puncte, inaccesibile pentru cei mai săraci și mai bolnavi.
Dincolo de statisticile despre paturi, clinici și spitale parțial funcționale, criza descrisă aici este și una de demnitate. Atunci când un consult depinde de 8 dolari pentru transport, iar o tabără întreagă nu are niciun serviciu medical organizat, dreptul la sănătate încetează să mai fie un drept și devine un privilegiu. Iar într-o zonă în care vulnerabilitatea este deja extremă, această transformare are consecințe care se măsoară nu doar în suferință, ci și în vieți pierdute care ar fi putut fi salvate.
Articolul de opinie citat aparține autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a Al Jazeera.
