Un test practic pe același SSD NVMe a scos la iveală o diferență importantă între Windows și Linux: ambele pot spune dacă unitatea pare sănătoasă, dar doar Linux a oferit imaginea completă a stării ei. În cazul relatat de How-To Geek, un SSD Crucial P3 de 500 GB, folosit de aproximativ patru ani, a fost verificat mai întâi în Windows, apoi în Linux, iar rezultatul a fost mult mai detaliat în al doilea caz.
Pe Windows, instrumentele integrate au indicat doar un status general de tipul „Healthy”. Comanda folosită în terminal, Get-PhysicalDisk | Select FriendlyName, MediaType, HealthStatus, OperationalStatus, Size, arată dacă dispozitivul este considerat sănătos, dar nu explică gradul real de uzură. Pentru o analiză mai profundă, autorul a apelat la CrystalDiskInfo, aplicație care afișează date S.M.A.R.T. extinse, inclusiv totalul de date scrise și citite, orele de funcționare, capacitatea de rezervă disponibilă și un indicator de tip „Percentage Used”, legat de rezistența declarată de producător.
Ce a arătat Windows și de ce nu a fost suficient
În cazul SSD-ului testat, CrystalDiskInfo a indicat o stare de sănătate de 77%. Asta sugerează că unitatea nu este aproape de sfârșitul vieții, dar nici nu mai este nouă. Totuși, aplicația a mai afișat și un număr de 6.605 intrări în „Number of Error Information Log Entries”, fără să explice clar ce fel de erori au fost înregistrate. Pentru utilizator, asta lasă o zonă gri: există un contor de erori, dar nu și contextul necesar pentru a înțelege dacă este vorba despre degradare fizică sau despre evenimente minore, fără impact real asupra datelor.
Acesta este punctul în care diferența dintre o interfață generică și un utilitar dedicat protocolului NVMe devine relevantă. Windows a oferit o concluzie scurtă, însă nu și jurnalul complet al SSD-ului. Într-un scenariu în care un utilizator vrea să decidă dacă își înlocuiește sau nu unitatea, această limitare contează.
Linux a deschis logurile NVMe
După ce verificarea din Windows a ajuns într-un punct mort, testul a continuat în Linux, într-un sistem dual-boot. Acolo, utilitarul nvme-cli a permis acces direct la logurile controllerului NVMe. Comanda sudo nvme smart-log /dev/nvme0 a confirmat datele esențiale: capacitatea de rezervă disponibilă era la 100%, erorile media erau 0, iar procentul de uzură era 23%. Tot aici a apărut și același număr de 6.605 intrări în jurnalul de erori, identic cu ce afișase Windows.
Diferența decisivă a venit însă cu comanda sudo nvme error-log /dev/nvme0. Aceasta a returnat 16 intrări, iar prima dintre ele, cea care explica totalul de erori raportate, avea statusul 0x2002, interpretat ca Invalid Field in Command. Cu alte cuvinte, logul nu indica o defecțiune a memoriei NAND sau o problemă de integritate a datelor, ci comenzi invalide sau valori neacceptate într-un câmp definit. Celelalte intrări afișau „Successful Completion” și contor zero.
Concluzia practică a fost că SSD-ul era în regulă. Nu existau erori media, nu apăreau semne de eșec fizic și nici indicii că unitatea ar fi în pragul unei defecțiuni. Numărul mare de intrări din jurnal nu însemna automat uzură severă, ci putea reflecta evenimente de operare obișnuite, înregistrate de controller.
Testul de auto-diagnostic pe care Windows nu l-a oferit
Linux a mai adus un avantaj: posibilitatea de a rula un test intern al unității. Cu sudo nvme device-self-test /dev/nvme0 -s 1, autorul a lansat un self-test scurt, apoi a verificat rezultatul prin sudo nvme self-test-log /dev/nvme0. Rezultatul a fost curat, cu Operation Result: 0, semn că SSD-ul a trecut testul fără a detecta probleme interne.
Acest tip de diagnostic este util pentru că nu se oprește la o etichetă generală de sănătate. El poate confirma dacă unitatea răspunde corect la nivel de controller și dacă există anomalii interne care nu apar în instrumentele standard din Windows. Pentru utilizatorii care se bazează pe un SSD vechi sau care vor să decidă dacă merită să-l păstreze, această diferență poate conta mai mult decât un simplu procent de sănătate.
Ce înseamnă pentru utilizatori
Articolul publicat de How-To Geek arată că verificarea sănătății unui SSD nu este întotdeauna la fel de clară pe toate sistemele de operare. Windows poate fi suficient pentru o evaluare rapidă, dar Linux, prin nvme-cli, oferă acces la loguri și teste care pot clarifica dacă un contor de erori indică o problemă reală sau doar evenimente fără consecințe practice.
Pentru cei care nu folosesc dual-boot, există și o soluție simplă: un stick USB bootabil cu o distribuție Linux, pornit temporar pentru diagnostic. În acest fel, utilizatorul poate verifica datele S.M.A.R.T., poate citi jurnalul de erori și poate rula un self-test fără să modifice instalarea principală de Windows.
Mesajul de fond este unul pragmatic: dacă un SSD pare obosit, merită verificat cu un instrument care poate vedea mai mult decât un indicator generic de sănătate. În unele cazuri, diferența dintre „pare bine” și „este bine” se vede doar atunci când sistemul de operare oferă acces la logurile potrivite.
