Republica Moldova ia în calcul, cel puțin la nivel de scenariu politic, posibilitatea unirii cu România dacă drumul către aderarea la Uniunea Europeană ar fi blocat sau întârziat după 2028. Declarația a fost făcută de vicepremierul Eugen Osmochescu, într-un interviu acordat Euractiv și preluat de mai multe publicații din România.
Un „plan B” spus pe față, într-un moment de presiune
Osmochescu, care a preluat funcția în noiembrie anul trecut, a descris explicit această variantă drept „planul B”. Mesajul său nu schimbă obiectivul oficial al Chișinăului, care rămâne semnarea tratatului de aderare la UE până la finalul lui 2028, dar arată cât de mult a intrat tema unirii în registrul pragmatic al discuțiilor politice de la Chișinău. Digi24 și Știrile ProTV au relatat că oficialul a vorbit deschis despre acest scenariu.
În esență, oficialul moldovean transmite că, dacă integrarea europeană se blochează, liderii de la Chișinău ar putea fi nevoiți să ia în calcul alternative strategice. Iar una dintre ele, în logica istoriei și a legăturilor dintre cele două state, este reunificarea cu România.
Presiunea europeană și semnalul așteptat de la Bruxelles
Declarațiile vin într-un moment în care Republica Moldova încearcă să deschidă primul „cluster” de negocieri de aderare, să continue alinierea legislației la normele europene și să mențină sprijinul public pentru proiectul european, în condițiile presiunilor tot mai mari venite din partea Rusiei.
Osmochescu a insistat că extinderea Uniunii Europene ar trebui să rămână bazată pe merite și a spus că Moldova are nevoie de progrese tangibile din partea Bruxelles-ului. În acest context, el a vorbit despre necesitatea unui semnal clar pentru populație, referindu-se la operațiunile hibride atribuite Rusiei, care urmăresc să slăbească sprijinul pentru integrarea europeană.
Vicepremierul a spus și că eventualele negocieri oficiale dintre UE, Republica Moldova și Ucraina, așteptate de unii observatori în iunie, ar reprezenta un semnal important. Pentru Chișinău, nu este vorba doar despre procedură, ci despre credibilitatea direcției strategice pe care o promite electoratului.
Integrare treptată, fără drept de vot
Osmochescu s-a declarat deschis și față de ideea unei integrări treptate în Uniunea Europeană sau a unui statut de „membru asociat”, concept susținut recent de cancelarul german Friedrich Merz. În varianta descrisă de Merz, un stat candidat ar putea participa la reuniunile liderilor și miniștrilor UE fără drept de vot.
Vicepremierul moldovean a spus că orice etapă intermediară care apropie Republica Moldova de blocul comunitar ar putea consolida reformele și menține sprijinul public. Întrebat dacă o astfel de formulă ar lăsa țările candidate într-o zonă de incertitudine, el a răspuns că aceasta ar trebui privită ca o oportunitate de a munci mai mult și de a accelera reformele.
Dincolo de formulările diplomatice, se vede aici o tensiune familiară pentru statele candidate: dorința de a avansa rapid și real, dar și riscul ca procesul să se prelungească suficient de mult încât să erodeze răbdarea publicului. În Moldova, această presiune este amplificată de războiul din Ucraina și de vulnerabilitățile de securitate din regiune.
De ce revine tema unirii
Osmochescu a susținut deschis posibilitatea unei eventuale unificări cu România dacă ambițiile europene ale Republicii Moldova ar fi zădărnicite. El a argumentat că majoritatea moldovenilor au deja legături culturale și familiale strânse cu România, iar mulți dețin cetățenie română.
Potrivit datelor invocate în materialele citate de presa română, aproximativ 850.000 dintre cei 2,4 milioane de locuitori ai Republicii Moldova au pașapoarte românești. Sprijinul pentru reunificare este estimat la circa 40% în Moldova, în timp ce în România ar ajunge la aproximativ 70%.
Aceste cifre nu arată un consens, ci mai degrabă o realitate mai nuanțată: ideea unirii nu este marginală, dar nici dominantă în Republica Moldova. Tocmai de aceea, faptul că un vicepremier o numește „plan B” are greutate politică. Nu este o promisiune, ci o recunoaștere a unei opțiuni care, în anumite condiții, ar putea intra în calculul strategic al statului.
Costuri, identitate și întrebări deschise
Osmochescu a admis că o astfel de soluție ar avea un cost și a spus că acesta ar trebui suportat de România și de Uniunea Europeană. A adăugat însă că prețul nu ar fi comparabil cu cel al reunificării Germaniei de Est cu Germania de Vest.
În paralel, dezbaterea rămâne complicată de întrebări juridice, economice și identitare. În spațiul public, susținătorii unirii invocă adesea apropierea culturală și istorică, precum și faptul că integrarea europeană a Moldovei poate fi încetinită de factori externi. Criticii, în schimb, avertizează că orice soluție de acest tip ar ridica probleme de constituționalitate, de administrare a teritoriului și de echilibru social.
Pe fundal, rămâne și realitatea de securitate: Republica Moldova nu dispune de capacitatea militară a Ucrainei și se află sub presiunea constantă a operațiunilor hibride ruse. Într-un asemenea context, discuția despre unire nu mai apare doar ca exercițiu identitar, ci ca parte a unei conversații mai largi despre supraviețuire politică, protecție și ancorare occidentală.
Deocamdată, mesajul oficial de la Chișinău este clar: prioritatea rămâne Uniunea Europeană. Dar simplul fapt că un vicepremier vorbește public despre un „plan B” arată că, în politica moldovenească, întrebarea nu mai este dacă se discută scenarii alternative, ci cât de serios sunt ele pregătite pentru cazul în care Europa întârzie să răspundă.
Rămâne de văzut dacă 2028 va fi anul unei aderări, al unei reevaluări sau al unei dezbateri mult mai dure despre viitorul statului moldovean.
