Uranus și Neptun sunt singurele două planete din Sistemul Solar vizitate o singură dată de o sondă spațială, iar acea trecere a fost una rapidă: Voyager 2 a survolat Uranus în 1986 și Neptun în 1989, notează IFLScience. De atunci, nu a mai existat o misiune care să le studieze de aproape, deși ambele lumi rămân printre cele mai puțin înțelese din Sistemul Solar.
Întrebarea „de ce nu ne întoarcem mâine?” are un răspuns simplu doar la suprafață. Problema nu este doar finanțarea, ci și mecanica zborului interplanetar. Pentru a ajunge la aceste planete îndepărtate și, ideal, pentru a intra pe orbită în jurul lor, o navă trebuie să ajungă repede, dar și să poată frâna suficient. Asta înseamnă combustibil suplimentar, iar mai mult combustibil ridică costul lansării.
De ce sunt Uranus și Neptun atât de greu de vizitat
IFLScience arată că misiunile către aceste planete depind de o fereastră de lansare foarte strânsă. Ajutorul vine de la alinierea planetelor, în special de la Jupiter, care poate oferi un impuls gravitațional util. O astfel de fereastră apare aproximativ o dată la 12-13 ani. Următoarea începe la începutul anilor 2030, iar dacă este ratată, va trebui așteptată o nouă configurație favorabilă a planetelor.
Acesta este motivul pentru care planificarea este atât de rigidă. Nu este suficient ca o agenție spațială să decidă, în principiu, că vrea să trimită o sondă. Misiunea trebuie să fie gata exact la momentul potrivit, altfel durata călătoriei și arhitectura zborului devin mult mai complicate.
Ce misiuni sunt în discuție
NASA are în lucru o misiune către Uranus numită Uranus Orbiter and Probe (UOP), cu o lansare estimată pentru mijlocul sau finalul anilor 2030, potrivit aceleiași surse. Zborul până la Uranus ar urma să dureze mai bine de un deceniu, deși IFLScience notează că timpul ar putea fi redus la jumătate cu ajutorul rachetei Starship de la SpaceX.
Și Neptun este vizat de o posibilă revenire. Misiunea Neptune Odyssey este în dezvoltare, însă viitorul ei rămâne incert. Planul inițial menționat de IFLScience era o lansare în 2033, cu sosire la Neptun în 2049. Misiunea ar urma să studieze planeta, atmosfera ei și sateliții săi, inclusiv Triton și Nereid.
De ce merită efortul
Motivul pentru care aceste planete atrag din nou interesul oamenilor de știință este că ele ascund multe întrebări deschise. Uranus are un câmp magnetic neobișnuit și se rotește „pe o parte”, probabil în urma unui impact uriaș produs cu miliarde de ani în urmă. Luna sa Miranda este cunoscută pentru o faleză despre care se crede că ar putea ajunge la 20 de kilometri înălțime.
Neptun, la rândul său, are furtuni care se schimbă constant, iar cel mai mare satelit al său, Triton, este descris ca o lume geologic activă, cu criovulcani. IFLScience mai notează că Triton este un corp capturat, posibil responsabil pentru distrugerea majorității sateliților originali ai lui Neptun, în timp ce Nereid ar putea fi un supraviețuitor al acelei epoci timpurii.
Pe scurt, revenirea la Uranus și Neptun nu este imposibilă, dar depinde de o combinație rară de finanțare, pregătire tehnică și sincronizare orbitală. Fereastra următoare se deschide în anii 2030 și nu va rămâne deschisă la nesfârșit.
