Eurovisionul este prezentat adesea ca un spectacol al muzicii și al divertismentului, dar pentru liderii europeni rămâne și un spațiu cu încărcătură politică și simbolică. Înaintea finalei de sâmbătă de la Viena, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa, și-au ales piesele favorite într-un schimb de preferințe care spune la fel de mult despre istoria Europei ca despre concursul în sine, notează POLITICO.
„Waterloo”, piesa emblematică pentru von der Leyen
Von der Leyen a spus pentru POLITICO că cea mai „emblematică” melodie Eurovision din toate timpurile este „Waterloo”, hitul ABBA din 1974. Potrivit ei, cântecul suedez a fost „mai mult decât un câștigător Eurovision” și a devenit parte din patrimoniul cultural european, lansând totodată una dintre cele mai iconice formații pop din istorie.
Lidera Comisiei a mai spus că piesa care o „mișcă cel mai mult” este „Ne partez pas sans moi”, interpretată de Céline Dion și câștigătoare pentru Elveția în 1988. Despre aceasta, von der Leyen a remarcat: „What a voice, what emotion.” Ea a adăugat și că energia din „Euphoria”, interpretată de Loreen și câștigătoare pentru Suedia în 2012, este „unmatched”. Loreen a revenit ulterior și a câștigat din nou concursul în 2023.
Alegerea lui Costa: o melodie legată de Revoluția Garoafelor
Un purtător de cuvânt al lui António Costa a spus că favoritului său îi revine piesa portugheză „E depois do adeus”, interpretată de Paulo de Carvalho în 1974. Deși nu a câștigat Eurovisionul, cântecul a devenit un simbol al Revoluției Garoafelor la doar trei săptămâni după concurs, când a fost folosit ca semnal în procesul care a dus la tranziția democratică a Portugaliei.
Această alegere subliniază felul în care Eurovisionul a depășit de mult statutul de competiție muzicală. În relatările despre concurs, POLITICO amintește că, după căderea Cortinei de Fier, participarea statelor baltice, a Poloniei și a Ucrainei a fost privită ca un semn al unității continentului. În același registru, piesa ucraineană „1944”, interpretată de Jamala și câștigătoare în 2016, a fost remarcată pentru versurile în limba tătară crimeeană, care evocau deportarea din epoca lui Stalin a străbunicii artistei din peninsula ocupată ilegal de Rusia din 2014.
O ediție mai tensionată decât de obicei
Deși Eurovisionul este asociat în mod tradițional cu petreceri și recepții organizate de corpul diplomatic din Bruxelles, ediția din acest an este descrisă de POLITICO ca fiind mai rezervată. Spania, Țările de Jos, Irlanda, Islanda și Slovenia au anunțat că boicotează competiția din cauza participării continue a Israelului, reprezentat anul acesta de Noam Bettan.
La Bruxelles a avut loc marți un eveniment „United for Palestine”, prezentat ca alternativă la Eurovision. Bettan a spus că a fost în „șoc” după ce prestația sa din semifinale a fost întreruptă de huiduieli și scandări de protest. Potrivit oficialilor israelieni, în perioada premergătoare concursului au apărut zeci de mii de postări antisemite online. Ministrul israelian al culturii și sportului, Miki Zohar, a calificat apelurile la boicot drept „shameful and hypocritical”, susținând că Eurovisionul este „a celebration of music, culture and brotherhood between nations, not a platform for scoring political points”.
Bookmakerii îi dau ca favorită la victorie în finala de sâmbătă pe Finlanda, cu piesa „Liekinheitin”, în condițiile în care câștigătorul este ales prin votul juriilor naționale și al publicului. Pentru cititori, mesajul practic este simplu: finala de la Viena nu va fi doar despre muzică, ci și despre felul în care Eurovisionul continuă să reflecte tensiunile și simbolurile Europei de azi.





















