Universitatea Craiova s-a calificat, joi seară, în semifinalele Cupei României, trecând în sferturi de echipa din Liga 3, ACSO Filiaşi, scor 3-0.
Antrenorul echipei din Filiaşi, Victor Naicu, a recunoscut că meciul de joi seara a fost un adevărat eveniment pentru echipa din al treilea eşalon al fotbalului românesc.
”Speram să nu folosească echipa de bază. Ne-am fi dorit să jucăm pe stadionul nostru, dar, din păcate, a trebuit să jucăm în nocturnă, nu am avut bani de nocturnă mobilă. Ştiam că venim în sufrageria Universităţii. E ceva unic pentru unii dintre ei. Am luat-o ca pe un eveniment şi ca pe un bonus. Rămânem cu amintirea că am fost surpriza plăcută a acestei ediţii de Cupa României. Fiecare va avea ceva de povestit mai târziu”,
a declarat Victor Naicu.
După meciul de pe arena ”Ion Oblemenco”, a fost completat tabloul semifinalelor Cupei României, fază în care s-au calificat Sepsi, FC Voluntari, FC Argeș și Universitatea Craiova.