Momentul accidentului tragic din Timiș, de pe drumul E70, în care au murit șapte oameni, a fost surprins de camera de bord a unui TIR. Accidentul a avut loc după ce șoferul unui microbuz cu numere de Grecia a intrat într-o depășire. Atenție, sunt imagini și informații cu un puternic impact emoțional.
În imaginile surprinse de camera de bord se observă momentul depășirii. Deși pare că microbuzul, care tocmai depășise un TIR, are timp să revină pe banda sa, acesta, inexplicabil, intră din nou pe contrasens direct în TIR-ul care venea din față.
Din primele date, până în acest moment, au fost identificate 6 persoane decedate la fața locului. În urma coliziunii, nouă persoane primesc îngrijri medicale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 13:00. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple).
Momentul accidentului tragic din Timiș a fost filmat
Potrivit poliției din Lugoj, din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un tir, care se deplasa din sensul opus de circulație.
Cei șapte morți din accidentul din Timiș erau suporteri ai echipei PAOK Salonic
Potrivit CNN Greece, cei șase oameni care au murit în accidentul groaznic de pe E70, pe raza județului Timiș, erau suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic, care mergeau la Lyon pentru meciul de joi din Europa League.
Titi Aur: „Sunt două variante. Dacă adormea, nu putea să facă depăşirea”
Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat care ar fi principalele cauze ale producerii tragediei de pe E70.
„Este total inexplicabil ce s-a întâmplat, pentru că, dacă ar fi mers în linie dreaptă şi s-ar fi dus către stânga, am fi putut spune că – oboseală, a adormit şi s-a dus către stânga, să zic necontrolat.
Faptul că el a făcut depăşirea revenea după depăşire, avea loc să revină şi, totuşi, maşina lui, microbuzul s-a dus către stânga, lovind TIR-ul violent, din punctul meu de vedere pot fi două variante sau aceeaşi variantă cu două motive: cel de la volan a devenit inconştient, fie că i s-a făcut rău – mă refer la volan, la microbuz –, fie că, fiind cu foarte multă experienţă, făcând foarte multe drumuri de genul ăsta, i s-a părut o banalitate că a făcut depăşirea, a terminat depăşirea şi a avut o distragere – fie o discuţie din microbuz, fie telefonul mobil, în sensul că mâna stângă rămânând pe volan, bineînţeles, a tras uşor către stânga, dar el, inconştient. Inconştient, cum spun din punctul meu de vedere, fie că i s-a făcut rău, fie că a avut o distragere – de obicei, telefonul mobil, pentru că, altfel, nu are sens”, a declarat Titi Aur.





















