CFR Călători anunță că, începând din 26 octombrie 2025, transportul feroviar de pasageri va funcționa pe ora Europei Orientale (EET).
Trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 04:00 va deveni ora 03:00.
Ce trebuie să știe călătorii
Compania feroviară precizează că schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, iar călătorii nu trebuie să își ajusteze planurile de călătorie.
În noaptea de 25/26 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, CFR Călători va aplica următoarele reguli:
- trenurile care pleacă după ora 4:00 dimineața vor respecta orele din Mersul Trenurilor, conform noului orar de iarnă (EET);
- trenurile aflate deja în circulație după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în stațiile din parcurs și vor staționa până la ora de plecare prevăzută în noul orar. Excepție fac trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinație – acestea își vor continua mersul normal.
CFR Călători recomandă pasagerilor să verifice orele de plecare și sosire ale trenurilor și să ajungă la timp în gări, respectând noul orar.
De ce se schimbă ora
Sistemul de trecere la ora de vară și ora de iarnă a fost introdus pentru a valorifica mai bine lumina naturală a Soarelui și pentru a reduce consumul de energie.
Germania a fost prima țară care a aplicat măsura, în 1916, urmată de Marea Britanie și alte state europene. România a adoptat pentru prima dată schimbarea în 1917, iar după mai multe întreruperi practica a fost reluată definitiv, în 1979.
Astăzi, aproximativ 70 de țări din lume aplică acest mecanism. Totuși, unele dintre ele au renunțat, cum sunt Belarus, Islanda sau Panama.
La nivel european, Parlamentul European a votat în 2019 pentru eliminarea schimbării sezoniere a orei, lăsând fiecărui stat libertatea de a decide ce oră păstrează permanent. Cu toate acestea, măsura adoptată în P.E. nu a fost, încă, pusă în aplicare pe întreg continentul.
Schimbarea nu are loc simultan pe tot globul, fiind influențată de fusurile orare. De exemplu, Europa Occidentală folosește GMT+0, Europa Centrală – GMT+1, iar Europa Orientală – GMT+2. România se află în fusul GMT+2.
Ora se schimbă întotdeauna în ultima duminică din martie (ora de vară) și în ultima duminică din octombrie (ora de iarnă). A fost aleasă o zi din weekend cu un scop anume – adaptarea la noul program este mai ușoară atunci când oamenii nu merg la muncă.





















