Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Marius Budăi transmite, marţi, că salariul minim va creşte în anul următor şi nu va fi îngheţat, el arătând că PSD nu va accepta încălcarea legislaţiei naţionale şi europene.
Marius Budăi: „Salariul minim va creşte anul următor!”
„Salariul minim va creşte în anul următor! Nu va fi îngheţat! Vă asigur de acest lucru! PSD nu va accepta încălcarea legislaţiei naţionale şi europene care reglementează salariul minim european„, spune Budăi, într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui Budăi, „PSD s-a luptat atât în Parlamentul European, cât şi în Guvern şi în Parlamentul României pentru a introduce aceste garanţii pentru cei 830.000 de salariaţii care au cele mai mici venituri„.
„Personal, în calitate de ministru al muncii susţinut de PSD, am modificat un punct de vedere al unui guvern strict de dreapta care se opunea aprobării Directivei privind salariul minim european. Deci, nu discutăm dacă, ci cu cât va creşte!„, mai spune Budăi.
Guvernul urmează să decidă, în perioada următoare, dacă va majora salariul minim începând din 2026, scrie mediafax.
În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei. Salariul minim brut reprezintă suma de bază înainte de deducerea impozitelor și contribuțiilor.
La un salariu minim brut de 4.050 lei pe lună, salariul minim net pe care un angajat îl primește „în mână” este de 2574 lei, cu aplicarea scutirii de taxe pe suma de 300 de lei din salariul minim (OUG 156/2024 – ordonanța-trenuleț).
În interiorul coaliției de guvernare nu există un acord clar cu privire la majorarea salariului minim.





















