Senatorii şi deputaţii aleşi în urma scrutinului din 1 decembrie se reunesc vineri, de la ora 14.00, în prima şedinţă din legislatura 2024 – 2028.
Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate de preşedintele Klaus Iohannis în şedinţe separate, în care lucrările vor fi conduse de parlamentarul cu cel mai mare număr de mandate exercitate.
Structura noului Parlament
În Camera Deputaţilor sunt 312 deputaţi aleşi pe liste de partid şi 19 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.
În Senat sunt 134 de reprezentanţi ai partidelor politice.
Cele mai multe mandate de deputat aparţin PSD – 86. AUR este al doilea partid din Camera Deputaţilor, cu 63 de deputaţi, urmat de PNL – 49 de deputaţi, USR – 40 de deputaţi; SOS România – 28 de deputaţi; POT – 24 de deputaţi, UDMR – 22 de deputaţi.
Acestora li se adaugă 19 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale:
- Ioana Grosaru – Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT,
- Bogdan Alin Stoica – Asociaţia Liga Albanezilor din România,
- Ionel Stancu – Asociaţia Macedonenilor,
- Nicolae Păun – Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”,
- Silviu Feodor – Comunitatea Ruşilor Lipoveni,
- Silviu Vexler – Federaţia Comunităţilor Evreieşti,
- Ştefan Bouda – Forumul Cehilor,
- Ovidiu Ganţ – Forumul Democrat al Germanilor,
- Varujan Pambuccian – Uniunea Armenilor,
- Gheorghe Nacov – Uniunea Bulgară din Banat,
- Giureci-Slobodan Ghera – Uniunea Croaţilor,
- Iulius Marian Firczak – Uniunea Culturală a Rutenilor,
- Varol Amet – Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani,
- Iusein Ibram – Uniunea Democrată Turcă,
- Adrian-Miroslav Merka – Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor,
- Dragoş-Gabriel Zisopol – Uniunea Elenă din România,
- Ghervazen Longher – Uniunea Polonezilor,
- Ognean Crîstici – Uniunea Sârbilor,
- Miroslav Nicolae Petreţchi – Uniunea Ucrainenilor.
Mandatele din noul Senat sunt împărțite astfel:
- PSD – 36 de mandate,
- AUR – 28,
- PNL – 22,
- USR – 19,
- SOS România – 12,
- UDMR – 10,
- POT – 7 senatori.
Ce se întâmplă la prima şedinţă parlamentară
Până la alegerea Biroului Permanent, lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de deputatul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi, în calitate de secretari. În cazul în care doi sau mai mulţi deputaţi au exercitat acelaşi număr de mandate parlamentare, cel mai în vârstă deputat dintre aceştia va conduce lucrările Camerei Deputaţilor. O prevedere similară este valabilă şi în cazul Senatului.
Pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei Deputaţilor, aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare. (2) Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei Deputaţilor. În cazul Senatului, numărul membrilor comisiei de validare este 15 La ambele Camere, componenţa Comisiei de validare este aprobată cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Comisia de validare, în cel mult 4 zile de la constituirea sa, întocmeşte un raport în care vor fi nominalizaţi deputaţii pentru care se propune validarea, invalidarea sau, după caz, amânarea validării mandatelor, cu motivarea pe scurt a propunerilor de invalidare sau de amânare. Şi la Senat, Comisia de validare întocmeşte un raport în care nominalizează senatorii pentru care propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare.
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe separate, de drept, în cel mult 5 zile de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia. Raportul Comisiei de validare se prezintă de către preşedintele acesteia plenului.
Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia, prevedere valabilă şi în cazul senatorilor.





















