Șoferii români care intră în Bulgaria după 1 septembrie trebuie să știe că sunt vizați de o nouă taxă. Ce valoare are aceasta.
După 1 septembrie, toți șoferii români care tranzitează Bulgaria vor fi vizați de o nouă taxă. Suma de bani pe care trebuie aceștia să o scoată din buzunar în funcție de vehiculul pe care îl conduc, informează fanatik.ro.
Șoferii români care intră în Bulgaria vizați de o nouă taxă
La mijlocul lunii august, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunța că în România există peste 60 de focare active a pestei micilor rumegătoare. Vorbim de o boală foarte gravă care afectează oile și caprele.
De această boală se leagă apariția unei noi taxe de drum în statul vecin, Bulgaria. Astfel, de la 1 septembrie, mașinile, camioanele și TIR-urile care intră din țara noastră în statul aflat la sud de Dunăre vor plăti o taxă pentru dezinfectare împotriva pestei micilor rumegătoare.
Această taxă nouă urmează a fi introdusă de autoritățile bulgare la toate punctele de frontieră cu Grecia, România, Serbia și Macedonia de Nord. Se întâmplă în contextul apariției acestei boli contagioase la animale. De notat că, pe perioada verii, dezinfectarea a fost făcută gratuit.
Șoferii din România și din statele amintite mai sus care intră în Bulgaria cu mașini sau autoturisme sub 3,5 tone vor trebui să plătească o taxă de dezinfecție în valoare de 2 euro. Pentru cei care conduc TIR-uri și camioane, valoarea taxei este de 10 euro, notează Observator News.





















